Prima persecuție a bisericii a avut loc în anul 67, sub Nero, al șaselea împărat al Romei. Acest monarh a domnit timp de cinci ani, bucurându-se de o reputație acceptabilă, însă ulterior a dat frâu liber celor mai mari excese comportamentale și celor mai atroce cruzimi. Acesta a ordonat incendierea orașului Roma, ordin care a fost dus la îndeplinire de ofițerii, gărzile și servitorii săi. În timp ce cetatea imperială era cuprinsă de flăcări, el a urcat în turnul lui Maecenas, a cântat la harpă despre arderea Troiei și a declarat deschis că „își dorește ruina tuturor lucrurilor înainte de moartea sa”. Pe lângă grandioasa construcție cunoscută sub numele de „circ”, au fost mistuite de foc multe alte palate și locuințe. Mii de oameni au pierit în flăcări, s-au sufocat din cauza fumului sau au fost îngropați sub dărâmături. Acest incendiu devastator a durat nouă zile. Nero, constatând că purtarea sa era aspru condamnată și că atrăsese asupra sa o ură profundă, a decis să arunce întreaga vină asupra creștinilor — atât pentru a se disculpa, cât și pentru a avea prilejul de a-și desfăta privirea cu noi acte de cruzime.

          Acesta a fost pretextul primei persecuții. Atrocitățile comise împotriva creștinilor au stârnit compasiune chiar și în rândul romanilor. Nero a dus cruzimea la un nivel rafinat, născocind împotriva creștinilor pedepse pe care doar o imaginație bolnavă le-ar fi putut concepe. Printre altele, a poruncit ca unii creștini să fie cusuți în piei de fiare sălbatice și apoi sfâșiați de câini până la moarte. Pe alții i-a îmbrăcat în tunici îmbibate cu ceară, i-a fixat pe niște axe și le-a dat foc în grădinile sale, pentru a îi folosi drept torțe de iluminat. Această persecuție s-a extins în tot Imperiul Roman, însă, în loc să slăbească spiritul creștinismului, l-a întărit. În timpul acestor evenimente, apostolii Pavel și Petru au suferit martiriul. Alți creștini au pierit tot în această perioadă: Erast, vistiernicul cetății Corint; Aristarh, macedoneanul; Trofim, efeseanul, convertit de Sfântul Pavel și împreună- lucrător cu el; Iosif, numit de obicei Barsaba; Anania, episcopul Damascului.

Bibliografie:

John Fox, Fox's Book of Martyrs, p. 23