Născut în Scoția, în jurul anului 1662, James Renwick a fost un predicator prezbiterian pasionat și plin de putere. Venirea sa pe lume a reprezentat, totodată, un răspuns neașteptat la rugăciune. Părinții săi, Andrew și Elizabeth, locuiau în dealurile din Glencairn și, deși erau încă un cuplu tânăr, fuseseră deja loviți de o mare tragedie: toți copiii lor muriseră. Însă Elizabeth nu a renunțat. S-a rugat zi și noapte pentru încă un copil, iar Dumnezeu a răspuns curând strigătului inimii sale. În mod simbolic, l-au numit pe noul lor fiu James – un nume care înseamnă „dar de la Dumnezeu” sau, în limba ebraică, „cel care înlocuiește” ori „cel care vine în urmă”. James Renwick a fost, așadar, atât un dar de la Dumnezeu, cât și cel care a venit după frații săi trecuți în neființă.

          Întrucât s-a născut într-o familie creștină profund credincioasă, care lua în serios porunca lui Dumnezeu din Deuteronomul 6 – aceea de a-i învăța cu sârguință pe copii Sfintele Scripturi –, micul James a fost hrănit cu Cuvântul lui Dumnezeu încă din pruncie. Drept urmare, a devenit un tânăr foarte inteligent, dar cu o inimă plină de sensibilitate. De altfel, a fost unul dintre cei mai buni studenți de la Universitatea din Edinburgh. Totuși, pentru că a refuzat să-l recunoască pe Charles al II-lea drept cap al bisericii scoțiene, universitatea a refuzat să-i acorde diploma.

          James Renwick avea doar 18 ani când a fost martor la execuția pastorului Donald Cargill, în anul 1681. Îi auzise ultimele cuvinte pline de însuflețire și văzuse cum capul și mâinile acestuia fuseseră expuse pe poarta Netherbow. În acea zi, Renwick a luat hotărârea de a prelua ștafeta și de a deveni predicator al adepților Legământului. Pe atunci, aceștia se întruneau în grupuri mici pentru părtășie, însă, după moartea lui Cargill, au rămas fără vreun pastor. Execuția acestuia l-a marcat profund pe Renwick și i-a întărit hotărârea de a rămâne alături de ei.

          În anul 1682, „Societățile Unite” l-au trimis pe Renwick în Olanda pentru a se pregăti în vederea slujirii pastorale. A fost hirotonit acolo în anul 1683 și s-a întors curând în Scoția, unde a început să predice în mod deschis, în ciuda pericolelor. În următorii șase ani, a trăit ca un fugar, schimbându-și mereu locul pentru a nu fi prins. În anul 1684, Renwick și „Societățile Unite” au publicat „Declarația Apologetică”, avertizând că cei care vor continua persecuțiile vor fi trași la răspundere. Din acel moment, oricine refuza să se dezică de această declarație risca să fie împușcat pe loc. După moartea lui Charles al II-lea, în anul 1685, fratele său, Iacob al VII-lea al Scoției (Iacob al II-lea al Angliei) — care era romano-catolic — a devenit rege. Renwick și adepții Legământului i-au contestat dreptul de a domni, mai ales că Iacob fusese deja implicat în persecutarea lor și fusese excomunicat de Cargill. Deși mulți prezbiterieni au acceptat grațierile regale, cei care au rămas demni le-au respins. Participarea la o întrunire religioasă clandestină (conventicul) se pedepsea acum cu moartea. Pe de altă parte, în anul 1684, Consiliul Privat – ajuns la capătul răbdării – a emis un edict prin care îi declara pe James Renwick și pe toți cei care îl ajutau drept dușmani ai statului. A ascunde informații sau a-l adăposti pe Renwick echivala cu complicitatea la faptele sale considerate infracțiuni. Chiar și așa, aveau să mai treacă trei ani până când oamenii regelui aveau să pună mâna pe el. Deși se afla într-un mediu ostil, James a rămas neclintit în devotamentul său față de Domnul Isus Hristos și și-a dedicat întreaga energie zidirii Împărăției lui Dumnezeu. Așa cum i-a mărturisit unui prieten: „Călătoriile excesive, peregrinările nocturne, somnul și alimentația neregulate, precum și predicarea frecventă în orice condiții meteorologice – mai ales noaptea – mi-au slăbit puterile.” Despre James Renwick, Robert J. Morgan scrie: „A străbătut cu sârguință ținuturi mlăștinoase și munți, în nopți reci și furtunoase, dar și pe timpul zilei. Adesea, locul său de studiu era o vale rece sau o peșteră. Perna îi era o piatră sau un buștean... ”

          Renwick s-a dovedit a fi un predicator remarcabil: clar, sincer și plin de pasiune. În cadrul adunărilor pe care le organiza pe dealurile Scoției sau pe malul pâraielor din văi, sute de oameni îl ascultau predicând despre o Evanghelie centrată pe Hristos, despre o biserică liberă de sub controlul statului și despre un destin plin de bucurie, pregătit de Dumnezeu pentru fiecare persoană care își pune încrederea în Mântuitor. Cargill ar fi fost mândru să-l audă predicând și să vadă cum reușea, de fiecare dată, să scape de cei care încercau să-l prindă. James Renwick a călătorit la Newton Stewart pentru o serie de întruniri în aer liber, cunoscute sub numele de „conventicles” (adunări religioase clandestine). În timp ce era cazat la hanul din localitate, un ofițer din armata regală – care înnopta și el acolo – a intrat în vorbă cu el. Cei doi au discutat până târziu în noapte, bucurându-se amândoi de acest schimb de idei plin de viață. În cele din urmă, s-au retras la odihnă. A doua zi dimineață, când ofițerul a întrebat despre noul său prieten, a aflat că bărbatul pe nume James Renwick plecase devreme pentru a evita să fie capturat. Uimit, ofițerul s-a întors pur și simplu la cazarmă, convins fiind că un tânăr atât de plăcut și inofensiv precum Renwick nu merita să fie arestat. Cu o altă ocazie, Renwick a căutat un loc unde să se ascundă într-o colibă ​​de păstor, dinspre care se auzeau cântări puternice. A presupus că ar putea fi locuința unui „Covenanter” (adept al Legământului), datorită entuziasmului muzicii. Păstorul era, de fapt, doar beat și lipsit de griji. Cu toate acestea, Renwick a rămas acolo peste noapte. Dimineața, în timp ce hainele sale se uscau, Renwick a luat una dintre vechile pelerine din lână ale bărbatului și a ieșit la o plimbare prin vale, pentru a se ruga și a se bucura de primele ore ale zilei. Deodată, a apărut un grup de soldați. L-au oprit pe scoțianul înfășurat în pelerină, întrebându-l unde se află predicatorul pe care îl căutau. Mulțumiți de naivitatea simplistă a bărbatului, soldații și-au continuat drumul. Încă o dată, Renwick a scăpat ca prin urechile acului.

          Perioada 1685–1688 a fost foarte dificilă pentru adepții Legământului. Unii dintre ei au fost împușcați fără judecată - John Brown din Priesthill (a fost împușcat de față cu soția și copilul lui, în aprilie/mai 1685, pentru că a refuzat să dea informații despre Alexander Peden - profetul adepților Legământului - care se ascundea în apropiere) și George Wood (un băiat de 16 ani care a fost împușcat pe câmp în iulie 1688, pentru că nu a oferit informații utile celor care îi căutau pe adepții Legământului). În decembrie 1687, Renwick a fost prins la Edinburgh, după ce un ofițer a auzit rugăciuni dintr-o casă și i-a recunoscut vocea. Văzând cât de tânăr era, ofițerul care l-a arestat a exclamat: „Cum! Acesta este băiatul Renwick, cel care a pricinuit atâtea frământări națiunii?” Renwick a fost acuzat de trei lucruri: refuzul de a recunoaște autoritatea regelui, refuzul de a plăti taxele și îndemnul adresat celor care îl ascultau de a participa la adunări în aer liber purtând arme. El a recunoscut toate cele trei capete de acuzare și a respins ofertele de grațiere. Mama sa, îndurerată și rămasă văduvă, a venit să-și viziteze singurul copil în închisoare. Cuvintele ei, rostite printre lacrimi, au rămas consemnate în istorie: „O, James! Cum voi putea privi în sus și să-ți văd capul și mâinile pe poarta orașului? Nu voi putea îndura așa ceva!” El a încercat să o consoleze, iar mai târziu a reușit să-i transmită pe ascuns un bilet în care scria: „Nu există nimic pe lume de care să-mi pară rău că mă despart, în afară de tine... Rămâi cu bine, mamă. Rămâneți cu bine, peregrinări nocturne, frig și osteneli îndurate pentru Hristos. Rămâi cu bine, scumpă Biblie, și voi, predicări ale Evangheliei. Bun venit, cunună a slavei. Bun venit, Treime binecuvântată și un singur Dumnezeu! Îmi încredințez sufletul în odihna Ta veșnică.”

          În ziua execuției sale, unii l-au îndemnat pe Renwick să-l recunoască pe rege. El a refuzat, spunând că urma să stea în fața Împăratului împăraților și Domnului domnilor. Pe 17 februarie 1688, a fost spânzurat în piața Grassmarket din Edinburgh, iar capul și mâinile sale au fost expuse pe poarta Netherbow. Oare cine a privit în acea zi, în Grassmarket? Ce tânăr creștin o fi fost inspirat auzindu-l spunând: „Mă duc la Dumnezeul vostru și Dumnezeul meu. Pentru mine, moartea este un pat pentru cel ostenit. Așadar, nu vă îngrijorați. Domnul Își va susține cauza și va avea grijă de poporul Său. El Își va arăta slava în Scoția. Rămâneți cu bine.” Într-adevăr, vorbele lui James Renwick s-au adeverit la scurt timp după aceea. El este ultimul martir dintre „Covenanters” (adepți ai Legământului), care a fost executat în public (George Wood este ultimul martir, dar a fost executat fără proces, în privat). La sfârșitul anului 1688, William II a lansat o invazie, determinându-l pe regele Iacob să fugă. Autoritățile scoțiene le-au oferit coroana lui William II și Mariei. Episcopatul a fost abolit, iar structura episcopală impusă de dinastia Stuart a fost desființată. Toți adepții Legământului persecutați anterior au fost reabilitați. Le-au fost dedicate statui și pietre funerare. Poveștile lor de viață inspiră și astăzi mulți oameni, în timp ce persecutorii lor au rămas în istorie ca niște criminali odioși, de care se rușinează întreaga națiune.

Bibliografie:

Stories of Christian Martyrs:James Renwick - Stories, accesat la 24.10. 2026

“What! Is this the boy Renwick that the...- Scottish Covenanters | Facebook, accesat la 24.10. 2026

James Renwick:Christian, Pastor, Martyr.– Bible Discovery TV, accesat la 24.10. 2026

Stories of Christian Martyrs:John Brown - Stories, accesat la 24.10. 2026

The Forgotten Story Of George Wood! (Covenanter), accesat la 24.10. 2026