(46) „Genocidul” din Canaan - perspectivă morală
Autor: Mureșan Cătălin  |  Album: Urim și Tumim  |  Tematica: Apologetica
Resursa adaugata de muresan_catalin85 in 16/09/2026
    12345678910 0/10 X
1 / 1

          Dumnezeu a hotărât să îi pedepsească pe urmașii lui Canaan. Poporul Israel a fost doar instrumentul prin care Dumnezeu a îndeplinit acest act de justiție. Mulți oameni contestă modul în care evreii s-au așezat în țara Canaan și consideră că Israel a comis un genocid. Aceste persoane au o viziune distorsionată despre identitatea lui Dumnezeu (El este Sfânt și Atotputernic) și despre calitatea Lui de a pedepsi nelegiuirile (El este Judecătorul tuturor ființelor vii). În continuare, voi arăta de ce Dumnezeu a luat decizii drastice în Vechiul Testament, pedepsind întreaga omenire și apoi anumite națiuni specifice, cum sunt canaaniții.

          Unii oameni afirmă că Dumnezeul Vechiului Testament este un monstru, pentru că a ordonat genocidul împotriva urmașilor lui Canaan (Deuteronom 7:1-5). Aceștia emit verdicte luând în calcul doar a doua parte a poveștii. Dumnezeu, Creatorul universului și a ființelor vii, le-a poruncit oamenilor să se înmulțească și să populeze întreg pământul (Geneza 1:28). Dumnezeu le-a lăsat și modalitatea să facă asta, prin relații intime între un bărbat și o femeie, în cadrul familiei. Însă după căderea în păcat, oamenii au pervertit această lege divină în toate modurile posibile: uniune ilicită între îngerii căzuți și fetele oamenilor (Geneza 6:1-4), incest paternal (relații intime între tată și fiice: Geneza 19:30-38), incest maternal (relații intime între mamă și fiu: Geneza 9:21-27) și relații homosexuale (Geneza 19:1-10).

          Aflat în fața acestor urâciuni, Dumnezeu a acționat drastic doar în cazul îngerilor căzuți, deoarece era pusă în pericol linia mesianică - venirea pe lume a Mântuitorului. El i-a legat în lanțuri, până la judecata finală, pe îngerii care au păcătuit (Iuda 1:6-7). [1] Pentru că răutatea și stricăciunea oamenilor erau la culme, pe fondul invaziei demonice din vremea lui Noe, Dumnezeu a distrus întreaga omenire, salvând o singură familie care nu a fost contaminată de aceste maladii (după 120 de ani de îndelungă răbdare, când locuitorii pământului au avut timp să se pocăiască - Geneza 6:3 și 1 Petru 3:20).

          În cazul celorlalte păcate sexuale, Dumnezeu a acționat cu îndelungă răbdare. Locuitorii Sodomei și Gomorei erau deosebit de malefici, practicând frecvent violența și violul homosexual. Dumnezeu i-a nimicit după o perioadă îndelungată în care au avut timp să se reformeze. Când s-a coborât în mijlocul lor, nu a găsit nici măcar 10 oameni care să nu fie contaminați de aceste stricăciuni (Geneza 18:32). Apoi, majoritatea națiunilor față de care Dumnezeu a emis verdicte dure: amoniți, moabiți și, în special canaaniți, s-au născut din acțiuni sexuale scârboase și ilicite (incest). Canaaniții au fost pedepsiți cel mai aspru deoarece se aflau sub blestemul pe care l-a rostit Noe asupra strămoșului lor Canaan, progenitura rezultată din relația ilicită dintre Ham și mama sa, pe fondul beției lui Noe. [2]

          Dumnezeu nu i-a omorât imediat pe Canaan și nici pe Amon sau pe Moab, progeniturile care au apărut în urma relațiilor sexuale nenaturale dintre părinți și copii. Îndurarea Lui față de canaaniți a durat peste patru sute de ani (Geneza 15:13-16). În loc să se reformeze, canaaniții au devenit tot mai răi, săvârșind urâciuni din ce în ce mai odioase. Printre atrocitățile pe care aceste popoare le practicau se numără incestul, cruzimea, idolatria și chiar sacrificiul copiilor prin ardere. Distrugerea întregii națiuni a devenit necesară în cazul acestor popoare, deoarece structura lor națională era în totalitate stricată. Nu mai exista vreo speranță de reformare pentru ei. În plus, aceștia puteau să afecteze și mentalitatea popoarelor vecine. Nu știu ce am fi făcut noi cu Moab, cu Amon și cu Canaan, dacă eram în locul lui Dumnezeu și dacă vedeam urâciunile sexuale în urma cărora au apărut acești indivizi. Însă Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, este Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri (2 Corinteni 1:3). Chiar și în această situație, El a arătat milă față de anumite persoane, chiar dacă făceau parte din astfel de națiuni păgâne. Rut și Rahav L-au recunoscut pe El ca Dumnezeu (Iosua 2:9-11; Rut 1:15-16). Dumnezeu le-a arătat har și le-a integrat în națiunea Israel, uitând trecutul lor. Astfel, linia mesianică a lui Isus Hristos conține o moabită (Rut) și o canaanită (Rahav).

          Nu putem susține că ceea ce e greșit pentru noi este neapărat rău și în cazul lui Dumnezeu. Pentru noi este greșit să luăm viața cuiva, deoarece nu putem crea viață. Dumnezeu însă este Susținătorul vieții și are autoritate peste toate ființele vii. Dacă El consideră că trebuie să ia viața cuiva, atunci are acest drept, fără alte comentarii din partea oamenilor. Oricum, la un moment dat, Dumnezeu ia viața fiecăruia dintre noi, căci toți avem parte de o moarte fizică. Apoi, moartea reprezintă doar mutarea dintr-un alt plan de existență în alt plan de existență (sufletul supraviețuiește la moartea fizică). Dumnezeu decide să îi ia de pe pământ pe unii oameni pentru a facilita un viitor mai bun pentru ei sau pentru noi, cei care rămânem. Nu putem ști ce s-ar fi întâmplat dacă amaleciții sau canaaniții ar fi ajuns să conducă lumea. Tot astfel, este ușor de prevăzut ce s-ar întâmpla dacă Iran și organizațiile teroriste pe care le finanțează ar conduce lumea. Astfel, pentru că beneficiem doar de o cunoaștere limitată a lucrurilor, nu putem să-L învinovățim pe Dumnezeu, care vede toate lucrurile.

          Mulți oameni Îl acuză pe Dumnezeu că i-a permis lui Israel să ucidă anumiți copii, în războaiele purtate cu acele națiuni extrem de stricate. Dumnezeu însă este capabil să vadă viitorul. El știe în ce monștri s-ar fi putut transforma acești copii. Noi trăim în epoca harului, când Dumnezeu ne spune să ne iubim vrăjmașii și să ne iertăm unii pe alții. Însă chiar și în aceste condiții, mulți oameni sunt de acord că ar fi fost moral să fie asasinați Adolf Hitler, Joseph Stalin sau Mao Zedong, încă de pe vremea când erau bebeluși. Astfel s-ar fi prevenit sute de milioane de crime. Și din aceste rațiuni, este greșit să punem la îndoială moralitatea lui Dumnezeu atunci când a permis uciderea unor copii, deoarece noi, spre deosebire de El, nu cunoaștem viitorul. Dumnezeu nu i-a omorât pe cei trei criminali pentru că ne-a lăsat în voia minții noastre blestemate, ca omenire. Noi am ales evoluționismul și L-am negat pe El ca și Creator al tuturor lucrurilor. Și atunci am primit ceea ce am cerut. Am fost conduși de către cei trei adepți ai teoriei evoluționiste, care au aplicat principiile lui Darwin pentru națiunile lor, comițând sute de milioane de crime și de abuzuri. [3]

          Copiii care au suferit din cauza războaielor cu popoarele din Canaan trăiau în mijlocul unor națiuni extrem de stricate (multe dintre aceste popoare își jertfeau copiii sau îi treceau prin foc, în cinstea zeilor). În acele culturi depravate nu exista vreo speranță pentru copii. Stricăciunea caracterului oamenilor era ca un cancer care cuprinsese întreaga societate. Decizia lui Dumnezeu de a permite uciderea copiilor poate fi considerată ca o manifestare a harului Său, așa cum afirmă și cercetătorul Norman L. Geisler. [4] Deși acest lucru pare șocant la prima vedere, având perspectiva veșniciei în minte, putem înțelege modul în care a operat Dumnezeu. Dacă acei copii ar fi continuat să trăiască într-o astfel de societate păcătoasă, ar fi ajuns și ei corupți și pierduți pentru veșnicie. Însă, prin faptul că Dumnezeu i-a luat înainte de a putea distinge între bine și rău, le-a oferit privilegiul de a trăi veșnic împreună cu El.

Bibliografie:

[1] (12) Fiii lui Dumnezeu și fiicele oamenilor - Resurse Creștine

[2] (20) Păcatul lui Ham și blestemul lui Noe asupra lui Canaan - Resurse Creștine

[3] (26) Falimentul moral al ideologiei evoluționiste - Resurse Creștine

[4] Lee Strobel, Pledoarie pentru credința creștină, Cartea Creștină, Oradea, 2005, p. 128

       

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 12
Opțiuni