Dumnezeu poate chema în lucrare pe oricine, chiar și pe cei care la prima vedere, au puține șanse de reușită. Isus Hristos și-a desfășurat activitatea în special în zona Galileii, în primul secol al erei noastre. Liderii religioși ai vremii respective credeau în autoritatea divină a Vechiului Testament, de la Geneza până la Maleahi. Sistemul de educație și principiile de viață ale evreilor se bazau pe primele cinci cărți ale Vechiului Testament (Tora), despre care credeau că i-au fost revelate lui Moise (un lider istoric și spiritual din istoria poporului iudeu) de către Dumnezeu. Primul nivel de educație (Beit Sefer) îi includea pe copiii cu vârstele între șase și zece ani. În această perioadă, copiii studiau Tora și erau ghidați de către un rabin, în sinagogi locale. La finalul acestei perioade, majoritatea copiilor știau Tora pe de rost, de la Geneza până la Deuteronom. După vârsta de zece ani, mulți dintre copii rămâneau alături de familiile lor, învățau anumite meserii sau se implicau în afacerile familiei. Practic, ei se pregăteau pentru perioada când urmau să aibă propriile lor familii. Dar cei mai buni dintre ei rămâneau să învețe pentru alți patru-cinci ani. Perioada aceasta reprezenta al doilea nivel de educație (Beit Talmud). La finalul acestei perioade, unii tineri ajungeau să știe pe de rost tot Vechiul Testament, de la Geneza până la Maleahi. Și la sfârșitul acestui ciclu de învățătură, mulți dintre tineri se întorceau la familiile lor, pentru a învăța o meserie sau pentru a se implica în afacerile familiei. Dar cei mai buni și mai talentați dintre ei, care doreau să parcurgă și următorul nivel de educație (Beit Midrash), căutau un rabin lângă care să se dezvolte din punct de vedere spiritual. În vremea aceea, un ucenic nu dorea doar să știe tot ce știa rabinul, ci dorea să fie ca rabinul respectiv, să facă ceea ce făcea rabinul. Rabinul îi intervieva pe studenți, îi întreba diverse lucruri din Biblia iudaică. Acesta îi alegea doar pe cei despre care credea că pot fi ca el, că vor putea învăța ceea ce știe el și că vor putea face ceea ce face el. Restul tinerilor erau trimiși înapoi la familiile lor. Însă cei mai buni dintre cei mai buni își părăseau familiile, locurile natale și își dedicau întreaga viață pentru a deveni ca rabinul pe care Îl urmau.

          Când Isus Hristos i-a chemat pe Andrei și Petru, pe Ioan și Iacov, ei își practicau meseria de pescari, se ocupau de afacerile familiilor lor. Deci aceștia nu erau din categoria celor mai buni. Ei nu urmau un alt rabin. Poate că ei nici nu au aplicat pentru așa ceva, poate că toată viața li s-a spus că nu se califică pentru o slujbă spirituală. Acum este mai ușor de înțeles de ce aceștia au lăsat imediat afacerile familiilor lor și L-au urmat pe Mântuitor, fără să amâne și fără să negocieze cu El. Rabinii erau persoane foarte respectate în vremea aceea. Cu siguranță că ucenicii auziseră de Isus Hristos. Ei L-au urmat imediat pentru că doreau să fie ca El, voiau să cunoască lucrurile pe care le știe Mântuitorul și să facă faptele Lui. Isus Hristos nu s-a dus la cele mai celebre universități ale timpului, nici la cei mai carismatici, mai educați și mai dotați oameni (din punct de vedere intelectual). Însă cu acești ucenici simpli, fără prea multă educație, fără prea multe avantaje umane, Isus Hristos a schimbat o lume întreagă, a împărțit istoria omenirii în două. Când Dumnezeu cheamă pe cineva, îl unge cu autoritate și îl capacitează să ducă la bun sfârșit lucrarea pe care i-a încredințat-o.