Cea mai puternică dovadă a învierii lui Isus Hristos o regăsim în propria Sa Persoană, dacă ne privim cu atenție la El. Mântuitorul a introdus conceptul de har și porunca referitoare la iubirea semenilor (inclusiv a inamicilor). Aceste învățături sunt străine naturii umane păcătoase și par că nu au origini umane. Predica de pe Munte (Matei 5:28-7:2) conține și alte principii morale imposibil de atins pentru natura umană păcătoasă. Conform învățăturilor Mântuitorului, orice păcat poate fi săvârșit și la nivelul gândurilor, nu doar al faptelor. Apoi, standardele severe pentru divorț și recăsătorie nu sunt pe placul celor mai mulți dintre oameni. În plus, a nu acumula bogății financiare (în mod egoist) este în contradicție cu natura umană care dorește să se simtă în siguranță. Totodată, ideea de a ne judeca doar propriile vieți este în opoziție cu tendința noastră naturală de a ne proiecta greșelile în alții și de a ne folosi de alte persoane pentru a ne justifica erorile. Este evident că doar un om perfect poate trăi la înălțimea acestor standarde. Diferența dintre un om bun și Isus Hristos este precum diferența dintre cineva care duce o viață exemplară și Cel care este viața însăși. Într-adevăr, învățăturile Mântuitorului ne arată că El nu a venit de pe pământ (Ioan 6:38). Prin urmare, este de așteptat că moartea nu L-a putut ține în mormânt.

          Predica de pe Munte ne arată tuturor că înaintea lui Dumnezeu toți suntem păcătoși și ne aflăm într-o stare deznădăjduită. Dar aceasta este cea mai potrivită stare pentru cei care vrem să ne apropiem de El. Căzuți de la înălțimea propriului ideal de oameni buni, ne putem refugia în harul lui Dumnezeu, singura noastră modalitate de salvare. Într-adevăr, Isus Hristos nu a rostit Predica de pe Munte ca noi să sfârșim deznădăjduiți că nu am reușit să atingem perfecțiunea. El a dorit să împărtășească cu noi idealul lui Dumnezeu spre care trebuie să aspirăm. Dar Predica de pe Munte ne arată că niciun om nu poate atinge acest ideal și ne obligă să recunoaștem distanța dintre noi și Dumnezeu. De ce să ne iubim dușmanii? Pentru că Dumnezeu face să răsară soarele atât peste cei buni cât și peste cei răi. De ce să ne adunăm comori în cer? Pentru că acolo locuiește Dumnezeu care ne va răsplăti. De ce să nu ne îngrijorăm? Pentru că același Dumnezeu care îmbracă iarba și crinii de pe câmp a promis că ne va purta și nouă de grijă. De ce să fim desăvârșiți? Pentru că Dumnezeu este sfânt.

          Unul dintre cei mai mari strategi militari din istorie, Napoleon, a studiat cu atenție Persoana Mântuitorului și a observat că Acesta nu vine de pe pământ. Afirmațiile lui nu necesită alte comentarii: „Totul mă uimește la Hristos. Spiritul Lui îmi inspiră un respect fără margini și voia Lui mă copleșește. Nu există nimeni în această lume cu care să poată fi comparat. Este cu adevărat o ființă care există doar prin Sine. În zadar caut în istorie pe cineva asemenea lui Isus Hristos sau o scriere apropiată de Evanghelii. Nici istoria, nici umanitatea, nici veacurile, nici natura nu-mi oferă nimic cu care să-L pot asemui sau prin care să-L pot explica. La El, totul este extraordinar”.