Mulți oameni nu acceptă să investigheze argumentul istoric pentru învierea lui Isus Hristos pentru că au preconcepții în legătură cu miracolele. Cel mai popular argument împotriva miracolelor este cel al lui David Hume. Acesta face mai multe afirmații despre miracole. El spune că legea naturală descrie, prin definiție, evenimente regulate. Miracolul este, prin definiție, un eveniment rar. Dovezile ce atestă evenimentele regulate sunt întotdeauna mai numeroase decât dovezile în sprijinul evenimentelor rare. În concepția lui David Hume, omul înțelept își bazează credința pe dovezile mai numeroase. Prin urmare, un om înțelept nu ar trebui să creadă niciodată în miracole.

          Acest tip de raționament are însă mai multe probleme. În primul rând, premisa a treia este falsă. Întreaga istorie a omenirii este alcătuită din evenimente rare, irepetabile (apariția universului, apariția vieții, apariția unor noi forme de viață, nașterea unui om). Apoi, acest tip de raționament îți cere să nu crezi în existența evenimentelor rare (improbabile), chiar dacă ai dovezi solide în sprijinul lor (în concepția lui David Hume, dacă un jucător la loterie care avea șansa de 1/100 milioane să câștige a tras lozul câștigător, acesta va fi restricționat să primească banii până când nu va câștiga de șapte ori la rând; în acest caz, un loz câștigător dovedește că persoana respectivă a câștigat la loterie, indiferent de câte ori a pierdut în trecut). Deci problema nu este dacă un eveniment e rar sau nu, ci dacă avem dovezi solide care să ateste acel eveniment. David Hume descrie miracolul ca pe un eveniment rar și apoi îl condamnă tocmai pentru că este rar. El exclude dinainte credința în miracole, deoarece crede că uniformitatea experienței pledează împotriva lor. Totuși, David Hume nu a avut acces la toate mărturiile despre miracole, ca să poată afirma că toate acestea sunt false. Nici nu are argumente să susțină că mărturiile împotriva miracolelor sunt mai demne de crezut decât experiențele care atestă miracolele.

          David Hume a trăit într-o eră newtoniană, în care toate fenomenele trebuiau explicate prin legile fizicii newtoniene și cele ale gravitației. Odată cu cercetările lui Albert Einstein și Nikola Tesla, aflăm că universul se poate comporta și altfel, sfidând legile newtoniene/naturale. O consecință a teoriei relativității este că percepția trecerii timpului poate fi încetinită, dacă o persoană se mișcă cu o viteză cât mai apropiată de viteza luminii. Pentru prima dată, este plauzibilă ideea de viață dincolo de timp, viață veșnică. Inovațiile lui Tesla în domeniul electricității arată că materia nu este ultima formă de existență și că, dincolo de materie, se află energia. Accesând resursele energetice ale universului, acesta a dorit să pună la dispoziție resurse naturale gratuite, pentru toți oamenii, prin bobina Tesla, care se alimenta cu energie din univers. Mai mult, el a prevăzut că în spațiul energetic, dincolo de spațiul material, sunt posibile călătoriile în spațiu – teleportarea – sfidând legile newtoniene. Iată cum Einstein și Tesla au anticipat posibilitatea existenței dincolo de timp și dincolo de materie, cu argumente științifice. Până la aceste descoperiri, afirmațiile lui Isus Hristos, din Noul Testament, păreau de domeniul fantasticului (Mântuitorul promite o viață veșnică fără boli, necazuri, nevoi materiale, îmbătrânire; El promite, la învierea credincioșilor, trupuri spirituale care nu mai sunt supuse legilor spațiului fizic, care pot călători în timp foarte repede, trupuri glorificate - asemenea trupului Lui, de după înviere). Însă Isus Hristos este Persoana în care știința și credința se întâlnesc. Este ca și cum niște cercetători geniali, după căutări intense, cresc în cunoștință și ajung pe niște culmi. Dar acolo îi așteaptă, de secole, un grup de teologi care ajunseseră în acel punct prin credință și nu prin vedere.