Învierea lui Isus Hristos este atestată de mai multe surse antice demne de încredere. În primul rând, există surse biblice timpurii și independente, scrise de autori diferiți, care consemnează învierea Mântuitorului (cele patru Evanghelii, relatarea lui Pavel din 1 Corinteni 15). Crezul lui Pavel, din 1 Corinteni 15, este datat la cinci-opt ani de la înviere, iar Evangheliile sunt datate la aproximativ douăzeci-cincizeci de ani de la înviere. Perioada mică de timp între eveniment și consemnarea lui scrisă împiedică apariția legendelor, care se regăsesc, cu precădere, în unele scrieri apocrife. De altfel, Pavel, când mărturisește în fața lui Festus și a împăratului Agripa despre învierea lui Hristos, este acuzat de Festus că e nebun. Însă apostolul face apel la data recentă la care s-au întâmplat lucrurile despre care vorbește și la faptul că împăratul Agripa a auzit de ele, căci nu s-au petrecut într-un colț (Fapte 26:19-26). Aceste lucruri sunt relatate tot de o sursă istorică demnă de încredere, Faptele Apostolilor. Majoritatea cărților Noului Testament sunt datate la aproximativ douăzeci-cincizeci de ani de la momentul în care s-au petrecut evenimentele, foarte recent chiar și pentru standardele documentelor moderne, nemaivorbind de cele antice. Tot ce s-a scris în Antichitate este la standarde foarte scăzute în raport cu textul Noului Testament, atât ca număr de copii/atestări, dar și ca distanță de timp de la consumarea evenimentelor descrise (biografia lui Alexandru cel Mare este scrisă la cel puțin patru sute de ani după evenimentele propriu zise și nu este contestată din punct de vedere istoric; scripturile lui Buddha, care a trăit cu aproximativ șase secole înaintea erei noastre, nu au fost consemnate în scris decât după începutul erei creștine; viața de adult a lui Octavian Augustus, socotit cel mai mare împărat al Romei, este prezentată de doar câteva surse, niciuna dintre ele nefiind mai devreme de cincizeci de ani de la moartea lui).

          Modul în care este scris Noul Testament și simplitatea lui lipsită de elementele mistice din scrierile apocrife indică faptul că textul poate fi credibil. În Antichitate, dacă subiectul descris îi punea într-o postură inconfortabilă pe autori sau pe protagoniști, exista tendința să se dea crezare evenimentului descris. Deseori, Evangheliile îi prezintă pe ucenici ca fiind limitați, neînțelegând ce spune Hristos (Marcu 9:32, Luca 18:34, Ioan 12:16). Uneori, aceștia sunt mustrați de Hristos (Marcu 8:33). Nu de puține ori, ei sunt necredincioși (Matei 28:17). Când Isus este prins de autoritățile iudaice, toți ucenicii lui se ascund, cu excepția unuia dintre ei. Mai mult, Petru se leapădă de trei ori de El, deși, înainte cu puțin timp, promite că nu va face niciodată acest lucru (Matei 26:33-35). În timp ce bărbații se ascund de frica iudeilor, femeile sunt mai curajoase și rămân lângă Isus până la sfârșit. Ele sunt primele care descoperă mormântul gol, în dimineața învierii. Însuși Hristos se arată întâi femeilor și abia apoi ucenicilor. Având în vedere poziția femeii în Antichitate și în cultura iudaică, modul în care Hristos S-a raportat la femei îi pune într-o postură jenantă pe ucenici. Astfel, cei care au scris Evangheliile ar putea fi cu greu acuzați de faptul că au urmărit alte interese decât cele declarate. Dacă ar fi dorit să inventeze o poveste, ucenicii ar fi făcut abstracție de lașitatea și de necredința lor. Ei s-ar fi prezentat ca niște credincioși curajoși care au rămas cu Isus în toate încercările. Și, având în vedere credibilitatea femeilor în Antichitate (mărturia lor nu era permisă nici la tribunal), aceștia nu le-ar fi pus pe ele în prim planul scenei învierii lui Isus Hristos.

          Autorii Evangheliilor au inclus în scrierile lor detalii stânjenitoare despre Isus. Aceștia afirmă că Isus nu a fost crezut de familia lui (Marcu 3:21, Ioan 7:5) și că unii Îl considerau doar un înșelător (Ioan 7:12). Mai aflăm că Isus a fost părăsit de către unii dintre discipolii Lui (Ioan 6:66). În altă ordine de idei, unii credeau că este nebun (Ioan 10:20), iar alții susțineau că este posedat de demoni (Marcu 3:22, Ioan 7:20, Ioan 8:48). Apoi, citim că Isus este răstignit de către iudei și romani deși, în fața iudeilor, orice om atârnat pe lemn este sub blestemul lui Dumnezeu (Deuteronom 21:23, Galateni 3:13). Cu siguranță că această listă de calități și de evenimente nu ar fi fost aleasă de către ucenici, dacă ei ar fi dorit să născocească o poveste credibilă despre Isus (că El este Dumnezeul-Om lipsit de păcat, care aduce mântuire omenirii). Totodată, descrierile din Evanghelii nu se potrivesc cu așteptările generale ale iudeilor, care prevedeau ca Mesia să îi elibereze de sub opresiunea politică și militară.