Isus Hristos a fost îngropat într-un mormânt. Toate cele patru Evanghelii afirmă că trupul lui Isus a fost așezat într-un mormânt săpat în stâncă (Matei 27:60, Luca 23:53, Ioan 19:41, Marcu 15:46). Matei menționează că mormântul îi aparținea lui Iosif din Arimateea. Totuși, unii cercetători au pus la îndoială acest fapt. De exemplu, John Dominic Crossan afirmă că, „în conformitate cu obiceiurile asociate cu răstignirea, trupul lui Isus fie a fost lăsat pe cruce după răstignire, ca să fie devorat de fiare sălbatice, fie a fost aruncat într-o groapă comună”. Însă cei care au făcut astfel de afirmații nu au adus vreo dovadă sau vreun argument care să le susțină poziția. Ei ignoră narațiunea cât se poate de clară, referitoare la înmormântarea lui Isus, redată de Evanghelii. Ce rost ar avea relatările pregătirilor de înmormântare sau observațiile referitoare la mormânt? De ce l-ar fi inventat creștinii tocmai pe Iosif din Arimateea? De ce i-au cerut iudeii lui Pilat să pună o strajă la mormântul lui Isus, dacă acesta n-a existat? Ce se poate spune despre vizita femeilor și a ucenicilor Petru și Ioan la mormânt, care este confirmată de Evanghelii?

          Înmormântarea lui Isus Hristos a respectat obiceiurile evreiești. Trupul Mântuitorului a fost dat jos de pe cruce și dus la locul de înmormântare. Acolo, Nicodim și Iosif l-au pregătit pentru înhumare și l-au acoperit cu diverse tipuri de mirodenii. Apoi, l-au înfășurat în fâșii de pânză de in. Josephus Flavius relatează că obiceiul evreilor din Ierusalim era „să-i coboare pe răstigniți de pe cruce și să-i înmormânteze înainte de asfințitul soarelui”.

          Autoritățile iudaice și romane au luat multe măsuri de siguranță la mormântul lui Isus. Evanghelia după Matei precizează că liderii religioși evrei i-au cerut lui Pilat ca mormântul lui Isus să fie păzit, deoarece se temeau ca ucenicii Lui să nu-i fure trupul noaptea și apoi să afirme că a înviat. Căci auziseră ceea ce a spus Isus când încă era în viață, și anume că va învia a treia zi (Matei 27:62-66). S-a avansat ideea cum că garda care a păzit mormântul nu era una romană, ci era formată din poliția Templului. Totuși, această idee nu își găsește susținere, deoarece, în acest caz, liderii religioși evrei nu ar fi avut nevoie de ordinele guvernatorului roman. Totodată, preoții și cărturarii evrei nu ar fi fost nevoiți să le dea mită soldaților, ca să-i determine să mintă, referitor la lucrurile întâmplate în dimineața învierii (Matei 28:11-15). Dacă erau în subordinea lor, era suficient să le dea un ordin, nu să le ofere bani și să le promită că nu vor avea probleme, dacă vestea mormântului gol va ajunge la urechile lui Pilat.

          Apostolul Matei mai notează și că, după ce s-a pus straja la mormânt, piatra a fost pecetluită. Scopul acestei proceduri era de a împiedica orice pătrundere în mormânt. Oricine ar fi încercat să dea piatra la o parte ar fi trebuit să rupă sigiliul roman, supunându-se astfel unor consecințe nedorite din partea autorităților romane. În dimineața învierii, sigiliul roman a fost rupt, iar piatra de la gura mormântului a fost dată la o parte. Este foarte curios faptul că nimeni nu a fost pedepsit pentru asta și că făptașii nu au fost descoperiți. Întrucât era vorba despre un sigiliu al autorității imperiale, consecințele ruperii lui erau grave pentru vinovați. S-a avansat ideea că ucenicii ar fi furat trupul lui Isus Hristos noaptea și, implicit, ar fi rupt sigiliul. Totuși, este greu de crezut că niște oameni care au fugit cu lașitate când a fost prins Isus și mai ales Petru, care a negat până și că Îl cunoaște, ar fi avut curajul să facă acest lucru. Ar fi putut fi ușor descoperiți și pedepsiți dacă ar fi încercat așa ceva. În plus, este imposibil ca ucenicii, chiar în eventualitatea de a fi încercat să fure trupul, să fi păcălit vigilența gărzii romane. Chiar dacă ar fi adormit, zgomotul produs de mutarea pietrei celei mari i-ar fi trezit, cu siguranță, pe soldați.

          Detaliile legate de veșmintele mortuare ale lui Isus sunt uimitoare. Evanghelia după Ioan relatează că, în dimineața învierii Petru și Ioan au plecat la mormânt, după ce femeile i-au anunțat că trupul lui Isus nu mai era în mormânt (Ioan 20:1-10). Ceea ce i-a uimit cel mai mult a fost modul în care erau așezate veșmintele mortuare. Fâșiile de pânză erau așezate jos, în locul unde trebuia să fie trupul lui Isus. Dar ștergarul care era pe capul lui Isus nu era cu fâșiile de pânză, ci făcut sul și pus într-un alt loc. Oricine ar fi dorit să jefuiască mormântul sau să fure trupul lui Isus nu ar fi lăsat veșmintele în acea ordine impecabilă, așa cum le-au găsit ucenicii. Probabil le-ar fi luat împreună cu trupul sau le-ar fi lăsat în mormânt, dar nu aranjate frumos și ordonate.