În lucrarea „Costul uceniciei”, teologul Dietrich Bonhoeffer face o paralelă superbă între harul ieftin și harul costisitor: „Harul ieftin este dușmanul de moarte al bisericii noastre. Astăzi, lupta se dă pentru harul care costă scump. Harul ieftin înseamnă har ca marfă de duzină: iertare ieftină, mângâiere ieftină, sacramente ieftine; harul a devenit tezaurul nesecat al Bisericii, din care se distribuie cu mână largă, fără șovăieli și fără limite; har fără preț, har fără costuri. Harul ieftin înseamnă justificarea păcatului, nu a păcătosului. Harul ieftin înseamnă predicarea iertării fără pocăință, înseamnă botez fără disciplină bisericească, euharistie fără mărturisirea păcatelor, absolvirea de păcat fără spovedanie. Harul ieftin este un har fără ucenicie, un har fără cruce, un har fără Isus Hristos cel întrupat și viu. Harul costisitor este Evanghelia pe care trebuie să o căutăm necurmat, darul pe care trebuie să-l cerem, ușa la care trebuie să batem. Este costisitor pentru că ne cheamă la ucenicie, este har pentru că ne cheamă la ucenicie în școala lui Isus Hristos. Este costisitor pentru că osândește păcatul, este har pentru că îl justifică pe păcătos. Mai presus de toate, este costisitor, fiindcă a fost scump pentru Dumnezeu, fiindcă L-a costat pe Dumnezeu viața Fiului Său – și fiindcă ceea ce L-a costat scump pe Dumnezeu nu poate fi ieftin pentru noi. Înainte de toate, este har fiindcă Dumnezeu n-a considerat viața Fiului Său un preț prea mare pentru viața noastră, ci L-a dat pentru noi. Harul costisitor este întruparea lui Dumnezeu. Ucenicia e o desprindere de siguranţa lumii, o aruncare a celui ce ascultă în vâltoarea nesiguranţei materiale şi sociale. Cel ce o acceptă trebuie să abandoneze tot ceea ce îi stă în calea de a fi ucenic, iar siguranţa sa va fi ancorată doar în Isus Hristos. De asemenea, ucenicul trebuie să accepte intrarea în situaţia creată de Hristos în care credinţa devine posibilă, însă această „acceptare” nu este decât o faptă moartă, nemeritorie, iar credinţa omului nu este justificată decât prin chemarea lui Hristos. Astfel, devin adevărate ambele afirmaţii paradoxale, cum că „numai cel ce crede este ascultător” şi „numai cel ce ascultă crede”. [1]

          Dietrich Bonhoeffer sintetizează foarte bine abuzul de har. Trăind în Germania nazistă, teologul a fost îngrozit de lipsa de reacție a bisericii în fața abuzurilor comise de naziști. Duminica, pastorii luterani propovăduiau harul de la amvoanele bisericilor, dar apoi tăceau tot timpul săptămânii, în timp ce naziștii își puneau în aplicare politicile întemeiate pe rasism și genocid. Dietrich Bonhoeffer subliniază că orice creștin este chemat să fie ucenic și să urmeze pilda lui Isus Hristos.

Bibliografie:

[1] Bonhoeffer, Dietrich, Costul Uceniciei, trad. de Ligia Taloş, Editura Roua, 2020, p. 51