Predestinarea

Dumnezeu în Scripturi nu ne dă chiar toate răspunsurile la întrebările pe care mintea noastră le poate concepe. Și, dacă Dumnezeu a decis asta, înseamnă că El știe cel mai bine, ce este bine pentru noi.

Din Deut. 29.29, suntem învățați că ”lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeul nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre…”

Așadar, să vedem ce ne descoperă Dumnezeu în Scripturi cu privire la acest subiect.

Până din Vechiul Testament, Dumnezeu se arată suveran în toate, nimeni și nimic nu Îl poate  trage pe Dumnezeu la răspundere cu privire la alegerile Sale (Daniel 4,35). Tocmai de la început Dumnezeu și ales un popor, pe Israel (Amos 3.2), cu care a făcut un Legământ și asupra căruia s-a axat în ce privește voi Sa, lăsând restul națiunilor să umble pe căile lor, doar făcându-le bine (F. A 14.16-17). De ce? Pentru că așa a hotărât EL.

Dumnezeu l-a ridicat înadins pe Faron (Rom. 9.17) și i-a împietrit inima, ca să Își proslăvească Numele. De ce? Pentru că așa a hotărât El.

Dumnezeu s-a mâniat pe Israel, și a împietrit inima lui David (2 Sam. 24.1-4) lăsându-l pe Satan să facă asta (1 Cron. 21.1), ca astfel să ajungă poporul să fie pedepsit. De ce? Pentru că așa a hotărât El.

Dumnezeu l-a ales pe iuda pentru pierzare (Ioan 6.70; 17.12), ca astfel să împlinească Scripturile. De ce? Pentru că așa a hotărât El.

Dumnezeu a ales să împietrească când pe unii (Israel), când pe alții (neamurile) (Rom 11.30-35). De ce? Pentru că așa a hotărât El.

Și lista poate continua. În pofida celor spuse, am putea noi să îl tragem pe Dumnezeu la răspundere?

   Dar pot argumenta unii, atunci unde este liberul arbitru?

Oamenii pot face absolut tot ce vor, ei sunt liberi să aleagă. Dar alegerea în ce privește mântuirea, nu se poate (Rom. 3.9-18), deoarece omenirea deja a ales în Adam și a ajuns să devină rob (Rom. 5.12; 7.14). Dacă cineva are îndrăzneala grosolană să creadă despre sine, că el l-a ales pe Dumnezeu, ci nu Dumnezeu l-a ales pe el, denotă mândrie.

În Vechiul legământ, Dumnezeu se adresează celor care sunt în acest legământ, dându-le dreptul să aleagă viața sau moarte, binele sau răul ( Deut. 30.15-20).

Acelor care erau în acest Legământ, Dumnezeu li se adresează ”Eu nu doresc moartea păcătosului și acelui ce moare (Ezec. 18,23).

Dumnezeu dându-le drept Israeliților, să aleagă în continuare principiile mai sus menționate datorită legământului condiționat în care se aflau.  Totodată, în detrimentul acestui Legământ, intenția lui Dumnezeu cu privire la poporul Israel, era să îi strângă, precum își strânge cloșca pui sub aripi (Matei 23.37), dar ei nu au vrut, pentru că drept dovadă inima lor era împietrită, iar ei în acea stare, trebuiau să aleagă ce este corect. Dar totuși, s-au poticnit ei ca să cadă? Nicidecum, căci prin alunecarea lor, s-a făcut cu putință mântuirea Neamurilor (Rom. 11.11) 

Prin urmare acest Legământ, ce avea la bază alegerea omului, s-a dovedit nepotrivit. Motiv pentru care, Dumnezeu a împietrit pe Israeliți de această dată și Și-a ales un popor ne mai având la bază alegerea omului, ci o alegere suverană inexplicabilă  pentru mintea omenească (Rom. 11.32-35).

Întrucât nimeni nu se poate apropia de Dumnezeu, dacă nu este chemat de Dumnezeu (Ier. 30.21); de asemenea, cum pardosul nu își poate schimba petele, iar etiopianul pielea (Ier. 13.23), la fel omul nu poate de la sine să își facă rost de o inimă nou și un duh nou (Ezec. 18.31) pentru a intra în poporul lui Dumnezeu. Toate acestea fiind date și făcute doar de Dumnezeu (Ezec. 36-25-27).

După cum trupul mort nu mai poate reacționa indiferent de ceea se întâmplă în jurul lui, la fel sunt și oamenii care sunt morți în păcatele lor (Efes. 2,1), fără reacție la lucrurile lui Dumnezeu.

Acum, găsim versete în care citim că: Dumnezeu l-a trimis în lume pe Singurul lui Fiu, pentru ca oricine  crede în El, sa nu piară, ci să aibă viață veșnică (Ioan 3.16). Mai mult, harul lui Dumnezeu care aduce mântuirea, a fost arătat pentru toți oamenii  (Tit 2,11). Cu atât mai mult, Hristos este jertfa pentru păcatele întregii lumi (1 Ioan 2.2). Dumnezeu voiește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului (1 Tim. 2.4). Și multe altele.

Dar oare cum se împacă în contrast cu următoarele versete:

Hristos a venit să Își dea viața drept răscumpărare, pentru mulți (Matei 20.28). …sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulți, spre iertarea păcatelor (Matei 26.28). Eu îmi dau viața pentru oile Mele (Ioan 10.15). Hristos, s-a adus jertfă   o singură dată ca să poarte păcatele multora (Evrei 9.28). Prin cunoștința Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulți într-o stare după voia lui Dumnezeu și va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor (Isaia 53.11).

Acum, cu atât mai mult intrarea în această grupare ”mulți” nici măcar nu ține de alegerea omului, ci doar de Dumnezeu.

Dumnezeu a trecut în cartea vieții de la întemeierea lumii pe cei mântuiți (Apoc. 13.8; 17.8). Iar acest principiu, nu se bazează pe ideea eronată a preștiinței lui Dumnezeu. Alegerea făcută de Dumnezeu nu este indicată de faptul că noi l-am ales cândva pe Dumnezeu sau pentru vreo faptă. Cei mântuiți sunt rânduiți mai dinainte, după hotărârea Acelui care face toate după sfatul voii Sale (Efes. 1.11); El nu ne-a chemat pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui. . (2 Tim. 1.9).

Cuvântul lucrează la cei care au credință (1 Tes. 2.13), în schimb, la cei care nu au credință, nu lucrează (Evrei 4.2).

  Dar cum rămâne cu toate acele verste menționate mai sus care ar contrazice această suveranitate a lui Dumnezeu?

În mod clar Dumnezeu Și-a arătat dragostea întregi lumii (Ioan 3.16), și poruncește tuturor oamenilor pocăința (F. A 17.30), responsabilizându-i. Căci altfel, cum va judeca Dumnezeu lumea? (Rom. 3.6)

După cum s-a observa din trimiterile anterioare, intervenția lui Dumnezeu asupra omului de a fi mântuit, nu ține de alegerile omului (2 Tim. 1.9). Cât despre aceste grupări menționate ”toți oamenii”,”întregii lumii”  în toate versetele amintite, nu se face referire la totalitatea oamenilor într-un mod individual, ca fiecare va fi mântuit, ci desemnează omenirea în general ca și grupare (Ioan 7.4; Apoc. 5.9). Căci din toată omenirea, numai cei ce cred vor fi salvați.

Dar cum ar putea oamenii să creadă? Cum ar putea oamenii să se pocăiască? Când credința și pocăința sunt date doar de Dumnezeu așa cum El voiește (F. A 11.18; 2 Tim. 2.25; Iuda 3). Poate cineva sa Îl tragă pe Dumnezeu la răspundere, sau să-I spună, Tu nu faci bine? (Rom. 9.18-23) Soarta omului nu stă în mâna lui (Ieremia 10.23), ci în Mâna Domnului.

Ca atare,  Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă (2 Petru 3.9).

Așa cum se spune, pentru voi, făcând referire la cei aleși, Dumnezeu așteaptă să se întoarcă la El, ca nici unul să nu piară ci toți din cei aleși să vină la pocăință. Întrucât, Dumnezeu își are dinainte un număr bine stabilit de aleși (Rom. 11.25).

Apostolul Pavel a încercat să explice acest principiu  al alegerii suverane, pentru că mulți așa cum vin astăzi, venea și ziceau, dacă ține doar de Dumnezeu, atunci de ce mai bagă vine ( Rom. 3.5; 9.19)?

Iar Pavel întreabă retoric, scoțând în evidență că, Dumnezeu este suveran și face ce voiește, deci dacă El așa lucrează, cum ar putea să zică lutul celui care îl modelează, de ce m-ai făcut așa? ( romani 9.21-22).

De ceea, dacă Dumnezeu așa a decis sa lucreze, ca pe unii să-i facă pentru cinste, iar pe alții pentru ocară, ce treaba ai tu omule (Rom. 9.22-23)? E treaba lui Dumnezeu cu alte cuvinte. Tu doar crede ceea ce îți zice Dumnezeu, nu e treaba ta misterul acesta a-l înțelepciunii Lui.

Tocmai de aceea, ne cunoașterea aceasta a înțelepciunii lui Dumnezeu respectiv alegerea suverană, ne face pe absolut toți responsabili. Faptul că cineva ar gândi, eu nu sunt ales. Este de fapt necredință și înșelarea demonică. Nimeni nu este scuzat datorită suveranității lui Dumnezeu să nu se pocăiască.

În concluzie Dumnezeu este suveran în alegerea oamenilor pentru mântuire, dar totodată oamenii sunt responsabili.

Cum este posibil una și alta, nu știm, nimeni nu știe. Acest aspect, nici Pavel nu l-a înțeles și nici nu trebuie să îl înțelegem (Rom 11.33).

Atitudinea noastră trebuie să fie una de acceptarea a planului și voii lui Dumnezeu și de a ne smeri.

Și cine este oaie, mai devreme sau mai târziu se va pocăi (Ioan 10.16), cine nu, nu o va face (Ioan 10.26)

(Deut 29:29) Lucrurile ascunse sunt ale Domnului Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre și ale copiilor noștri, pe vecie, ca să împlinim toate cuvintele legii acesteia.

(Tef. 2.3) Căutaţi pe Domnul, toţi cei smeriţi^** din ţară care împliniţi poruncile Lui! Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia! Poate că^† veţi fi cruţaţi în ziua mâniei Domnului.