Putere pentru slujire
Autor: Thomas Cook  |  Album: Sfințenia nou-testamentară  |  Tematica: Adevărul
Resursa adaugata de floridinmaracineni in 05/12/2019
    12345678910 0/10 X
Putere pentru slujire

   Nu discredităm alte feluri de putere, dar pentru lucrarea spirituală prima calificare și ceas indispensabilă este puterea spirituală. Creștinismul solicită și consacră fiecare dar al lui Dumnezeu, fiecare har și fiecare pricepere de care omul este capabil. Abilitatea umană nu găsește nicăieri o inspirație atât de sublimă și o manifestare atât de măreață ca în voia lui Dumnezeu. Toate darurile naturale sunt bune când se pierd în scopul măreț al Evangheliei, dar sunt periculoase dacă depindem de ele în loc să depindem de Duhul Sfânt. Cu cât mai multe daruri, cu atât mai bine, dacă toate sunt subvenționate și sfințite de Duhul lui Dumnezeu; dar, dacă nu este o încredere absolută în El, darurile pot deveni un pericol grav și o capcană. Răposata doamnă Booth (Catherine Booth, 1829-1890, cunoscută ca mama Armatei Salvării), a spus:

   Istoria Bisericii demonstrează că în măsura în care aceasta a ajuns să depindă de uman, a încetat să aibă credință în supranatural.

   Pavel scrie:

   Evanghelia noastră v-a fost propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfânt

apoi, spune din nou:

   Învățătura și propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înțelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul și de putere.

   Dacă numerele și prestigiul scad, este zadarnic să recurgi la ajutoare și instrumente exterioare. Lucrarea este spirituală și numai puterea spirituală o poate îndeplini.

   Nimeni nu s-a convertit vreodată și nimeni nu se va converti vreodată prin simpla predicare a Evangheliei. Evanghelia pusă în practică și întărită de Duhul Sfânt este cea care mântuiește oameni. Precum soarele arctic, se poate ca ea să dea lumină fără căldură. Pot fi prezente expuneri clare ale adevărului dar fără ungerea Duhului, enunțarea ei nu va fi însoțită de puterea care convinge. Păcătoșii nu se vor converti și nici credincioșii nu vor fi înviorați sau binecuvântați.

   Este deplorabil să vezi cât de des lucrătorii creștini iau de bună această condiție unică și esențială pentru succes - PREZENȚA ȘI PUTEREA DUHULUI SFÂNT-  în timp ce fac tot ce le stă în putință să-și asigure toate celelalte elemente necesare pregătirii. Nici un lucrător nu poate fi însuflețit la maxim pentru slujirea sa fără PLINĂTATEA DUHULUI SFÂNT. Cel mai slab, dacă are această ungere, este mai puternic decât cel mai puternic om care nu o are. Nu vreau să spun că în cazul tuturor credincioșilor care primesc plinătatea Duhului vor  decurge la aceleași rezultate.

   ACEEAȘI SCÂNTEIE VA AVEA URMĂRI DIFERITE POTRIVIT CU LOCUL ÎN CARE A CĂZUT!

   Dacă a căzut pe iarbă uscată, va arde cu flacără vie, pe marmură se va stinge, pe lemn ud va lăsa semn, dacă a căzut în apă va șuiera, în praf de pușcă va exploda. Și același Duh dă naștere la rezultate diferite potrivit temperamentului, constituției mentale și capacității spirituale ale acelora peste care Se coboară.

   Petru devine Petru ÎN ÎNTREGIME CU CARACTERISTICILE LUI CIUDATE DAR NU E DUBLAT DE NICI UN ALT APOSTOL. IOAN ESTE EL ÎNSUȘI ȘI LA FEL PAVEL, ȘI AȘA VOR FI TOȚI CEI CARE SUNT UMPLUȚI DE DUHUL SFÂNT.

   Este nevoie de acest botez pentru a evidenția individualitatea unui om. Biserica seamănă prea mult cu CALEA LACTEE din ceruri! Astronomii ne spun că aceasta constă într-o conglomerare de steluțe atât de neânsemnate ca mărime încât își pierd individualitatea.

   Botezul cu Duhul Sfânt transformă fiecare persoană care îl primește într-o stea strălucitoare aparte. Lucrarea și misiunea noastră va fi diferită de a celorlalți în particularitățile ei; dar fiind umpluți de Duhul Sfânt fiecare dintre noi vom fi pregătiți pentru lucrarea proprie vieții noastre indiferent care este aceasta.

   Nici un om nu poate fi tot ce poate fi fără acest dar neprețuit!

   

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 506
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni