Matthew Henry spune că atunci când Hristos a făcut un testament prin care Și-a lăsat sufletul Tatălui, trupul lui Iosif din Arimatea, hainele Sale au rămas soldaților, mama Lui a rămas lui Ioan, dar ucenicilor, care lăsaseră totul pentru El, nu le-a lăsat aur și argint, ci un lucru nespus mai bun - PACEA LUI: Vă las pacea Mea. În altă parte, această pace este descrisă ca pacea lui Dumnezeu, pentru că El este sursa și originea ei. Este pacea pe care a avut-o Hristos cu Tatăl de la început, pacea din inima Celui Veșnic, liniștea veșniciei intrând în duh, dând naștere la un calm fără vânt și fără valuri. Ea nu stă în emoții, și nici în absența emoțiilor. Este o pace care nu izvorăște din cursul naturii, ci coborâtă din cer și sădită în sufletul care crede.

   Nimic nu a reușit să distrugă liniștea vieții lui Hristos pe pământ, în nici un moment. Furtunile și agitația Îl întâmpinau pretutindeni într-o așa măsură încât, în exterior, viața Lui a fost una dintre cele mai tulburate vieți. Însă viața lăuntrică era o mare de sticlă. Totdeauna avea cea mai înaltă liniște, seninătate și pace a minții. Atunci când copoii Îl urmăreau pe străzile Ierusalimului, El S-a întors la ucenicii Săi și le-a dat, ca o ultimă moștenire, PACEA MEA. Dacă insuficiența limbajului uman nu poate descrie unui om orb măreția oceanului ce stă în palma Creatorului, cu atât mai mult puem vedea sărăcia cuvintelor când încercăm să arătăm unui suflet lipsit de experiență, tot ceea ce se înțelege prin pacea desăvârșită a lui Dumnezeu.

   Toți creștinii AU PACE CU DUMNZEU, dar această pace A LUI DUMNEZEU trece dincolo de orice minte, de orice încercare depusă de cel mai măreț intelect pentru a conștientiza calitățile ei și pentru a o descrie. Ca și dragostea lui Hristos, ea ÎNTRECE ORICE CUNOȘTINȚĂ sau, cum o spune apostolul când scrie filipenilor: ÎNTRECE ORICE PRICEPERE. Drummond o descrie ca echilibrul desăvârșit al sufletului, adaptarea absolută a omului interior la stresul lucrurilor exterioare; starea de pregătire pentru orice eventualitate; calmul exterior al unei credințe invulnerabile; odihna unui suflet ancorat profund în Dumnezeu.

   Este pacea adâncă a sufletului ce se odihnește în întregime în Dumnezeu în contrast cu neliniștea și teama produse de duhul egoist și lumesc. Isus a numit-o PACEA MEA, în contrast cu goliciunea a ceea ce lumea aceasta numește pace. Pacea lumii depinde de lucruri exterioare și este la fel de schimbătoare ca și situațiile externe. Dar pacea lui Dumnezeu nu se schimbă. Nu este spasmodică sau trecătoare, ci o realitate trainică și mereu crescândă. Bucuria extatică variază precum valurile mării, dar pacea se revarsă fără întrerupere, asemenea unui râu mereu curgător și plin.

   Pacea desăvârșită a lui Dumnezeu, Este ca un râu slăvit, Peste toate fiind biruitoare, În luminoasa ei creștere; Desăvârșită - și totuși mai deplin Se revarsă cu fiecare zi ce trece; Desăvârșită -și totuși mai adâncă Devine în fiecare zi.

   Este ușor să fii liniștit când împrejurările sunt favorabile, când suntem departe de necaz, dar testul este atunci când suntem în mijlocul apelor și valurile mugesc și sunt tulburate. Pacea pe care o promite Hristos nu dă niciodată greș. Nici lucrurile de acum nu o pot strica, nici viața, nici moartea nu o pot înlătura; Este continuă și nu intermitentă, este un curent de adâncime imperturbabil ce curge pe sub pământ, umflat de necazurile și durerile credinciosului, o pace care există independentă de împrejurările liniștite și sigure, o pace pe care LUMEA NU O POATE DA ȘI NICI NU O POATE LUA. John Fletcher spune:

   Îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu mă tem de valurile necazurilor. Inima mea rămâne liniștită, încrezându-se în Domnul și dorind ca El să facă cu mine ce dorește... Mulțumesc lui Dumnezeu, mă bucur de o pace continuă în mijlocul încercărilor mele, care uneori nu sunt puține.

   O asemenea odihnă netulburată a sufletului este moștenirea făgăduită a tuturor oamenilor lui Dumnezeu.

   Dintr-o experimentare profundă a acestei păci, Bunyan ne spune în alegoria sa că darul încununător al lui Emanuel, pe când era în stăpânirea Sufletului Omului, era

de a numi un nou ofițer în oraș. Era un om bun. Numele lui era Pacea lui Dumnezeu. Acest om a fot pus peste toate personalitățile de seamă din orașul Sufletului Omului - Domnul meu Voința bună, Domnul meu Înțelegerea Supremă, domnul Secretar-Conștiință, predicatorul supus Domnul Minte, și toți ceilalți băștinași ai acestui faimos oraș.

   Pacea lui Dumnezeu Însuși nu era un băștinaș al orașului, dar a venit odată cu Prințul Emanuel; era o bună cunoștință de-a Căpitanului Crezare și a Căpitanului Buna Nădejde; unii spun că erau neamuri și cred și eu același lucru. Acest om, Pacea lui Dumnezeu, după cum am mai spus, a fost numit guvernatorul general al orașului, în special al castelului, iar Căpitanul Crezare trebuia să-l ajute acolo. Și am observat cu mare atenție că atâta timp cât, Sufletul Omului, toate lucrurile mergeau așa cum vroia acest domn blând, orașul era într-o stare foarte bună și fericită. Nu erau conflicte sau certuri, nici fapte rele în tot orașul Sufletului Omului. Fiecare om își vedea de treaba lui. Mica nobilime, ofițerii, soldații și toți din acel loc, au observat ordinea lor; și în ceea ce privește femeile și copiii orașului, ei își urmau treburile cu bucurie, munceau și cântau de dimineața până seara, astfel că prin tot orașul Sufletului Omului, nu se găsea decât armonie, bucurie și sănătate.

   Bine a mai descris Bunyan cu aceste cuvinte efectul păcii lui Dumnezeu care PĂZEȘTE INIMA ȘI MINTEA PRIN HRISTOS ISUS. Pacea lui Dumnezeu și Prințul Emanuel vin și pleacă împreună. Când Emanuel a fost alungat din oraș, Pacea lui Dumnezeu și-a scris demisia și a plecat și ea. Pacea aceasta este trăită numai când Isus este în stăpânirea deplină a sufletului. Hristos aduce cu Sine pacea Lui. V-AM SPUS ACESTE LUCRURI CA SĂ AVEȚI PACE ÎN MINE. În Mine- nu prin Mine, nu din Mine, ci ÎN MINE. EL, EL ESTE PACEA NOASTRĂ! NU CĂUTAȚI DARUL CI DĂTĂTORUL! Dacă primiți Dătătorul, toate darurile sunt garantate. Pacea desăvârșită va urma în mod inevitabil când Hristos este binevenită să domnească peste suflet.

   Semnul cel mai sigur al faptului că cheile tuturor odăilor inimii nu au fost predate Lui este neliniștea lăuntrică, freamătul continuu. Acesta e motivul pentru care mulți creștini nu conștientizează în mod continuu pacea și binecuvântarea pe care le întrezăresc uneori cu bucurie. Numai din când în când, câte o notă hoinară a acestei muzici divine se abate în duhurile lor. Această experiență este trăită rar și spasmodic Când vine, este deseori o surpriză, iar când pleacă, nu lasă nici o explicație. Își doresc ca ea să se întoarcă și să rămână, și se întreabă cu nerăbdare cum o pot avea în mod continuu. Există un singur răspuns: pacea desăvârșită poate dăinui numai atâta timp cât Isus domnește. Unde este întronat Hristos, este totdeauna pace!

   Numai când suntem gata să-L lăsăm să-Și ia locul de drept de Domn și Stăpân al întregii noastre vieți, putem vedea împlinirea rugăciunii:

   Însuși Domnul păcii să vă dea totdeauna pacea în orice fel.

   Oricând, oriunde și în orice fel de împrejurări, vom fi păstrați într-o pace desăvârșită. Atunci vom ști, printr-o experiență binecuvântată și trainică, ce înseamnă cu adevărat pacea lui Isus, și vom împărtăși cu El pacea pe care El a împărtășit-o cu Tatăl Lui încă dinainte de înteimeierea lumii.

   Pacea lui Hristos este un fel de arvună a păcii desăvârșite a cerului care așteaptă pe toți copiii lui Dumnezeu. Niciodată nu se micșorează și nu stagnează, ci totdeauna se adâncește și se lărgește, curge mai departe an după an, zi după zi, până când ajunge la binecuvântarea deplină a oceanului liniștit al veșniciei.