Amintiri din copilărie 5
Autor: Lucica Boltaşu  |  Album: Memorii  |  Tematica: Marturii
Resursa adaugata de lboltasu in 12/05/2016
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 4 voturi
Amintiri din copilărie 5

5. LUPTE, CĂDERI, BIRUINȚE

   La începutul umblării mele cu Domnul, eram și entuziasmată dar și speriată. Nu știam cum trebuie să vorbesc cu frații, limbajul specific din interiorul bisericilor evanghelice era străin pentru mine. Am așteptat botezul noutestamental cu mari emoții și asta s-a întâmplat, după ce am priceput care este crezul meu, de ce a murit Domnul Isus pentru mine, conștientizând faptul că orice om poartă păcatul adamic în el și că fără pocăință nu este iertare. În 6 aprilie 2004 m-am botezat, mărturisind că Domnul Isus este Domnul și Mântuitorul meu și că a murit pentru păcatele mele. Am uitat să vă relatez minuni din inceputul trezirii mele! Visam noaptea versete, mai ales Psalmi! Domnul îmi vorbea și cum habar n-aveam de Cuvântul Lui, mă trezeam și căutam în Biblie dacă sunt corecte. Și erau exacte, fără să le fi știut vreodată din memorie! Slavă Lui în veci!

   Cum nu știam eu foarte multe din Biblie și doream să învăț, să recuperez din timpul pierdut, m-am înscris la un colegiu biblic ce se făcea la biserică. Colegiul Biblic Barnaba a durat doi ani, se făcea în fiecare sâmbătă din lună, profesori fiind frați păstori din bisericile evanghelice din județ. A fost un mare har să pot urma acele învățături, o mare binecuvântare! A fost destul de greu, ținând cont că teologia nu e chiar așa ușoară, dar am terminat cu bine, în 2006. Părerea de rău a fost că nu am mai apucat să-mi iau diploma de absolvire, pentru că am plecat în Spania. Aveam o situație foarte grea financiară, datorii, astfel, Gică a plecat în ianuarie 2005 apoi, după un an, eu. Trebuia să-l sprijin, era singur, nu cunoștea limba... 

   A fost o decizie grea, dar, sacrificiile trebuiau făcute. Am renunțat la pensia de boală ce o aveam de ceva vreme, de teamă să nu-mi ceară cumva banii înapoi dacă plec din țară. Despărțirea de glia natală, depărtarea dintre noi și copii a avut un impact major asupra sufletului meu. Am început lupta pentru integrare într-o țară străină, făceam eforturi să învăț limba, deci, destul de greu! Aveam trei ani de credință iar despărțirea de biserica mamă nu a fost de bun augur. Au trecut câțiva ani până să găsesc o biserică cu o învățătură biblică corectă. Credeam că și aici frații se comportă ca în Romania dar biserica spaniolă şi-a implementat niște reguli mai libertine care, eu nu le pot accepta. Bijuterii la vedere, fuste mini, decolteuri și cel mai grav a fost să văd un diacon care, în ziua când s-a dat Cina, fuma la ușa bisericii, apoi a intrat și a distribuit pâinea și vinul. A fost ultima oară când am mai pășit pragul acelei Adunări. Câțiva ani am mers la o altă biserică, tot spaniolă. Cu timpul, am văzut ce face occidentul cu cei nestatornici, cum îi înșeală satana să creadă că sunt bine așa cum sunt. Păcate tolerate, care cu timpul devin ceva uzual, normal. Am început să tânjesc după o biserică românească...

   Întâmplarea a făcut să cunosc frați credincioși, pe un site creștin, Resurse creștine.ro. Publicam poeziile scrise, pe site-ul respectiv, ca și mulți alții, iar acolo se crease un cerc de prieteni. Eram uniți în Duhul și ne bucuram împreună, împărtășindu-ne creațiile. Printr-un frate din Zaragoza, Ionică Hapca, am fost îndemnată să caut Biserica Baptistă din Barcelona, care nu după mult timp, avea să-mi fie a doua biserică mamă. 

   Însă, mai trebuie să amintesc unele lucruri. Soțul a lucrat în construcții, eu munceam prin case la curățenie...Criza financiară din 2008-2009 a dărâmat visele făurite. Copiii pe care între timp i-am adus la noi, au plecat pe rând în țară. Situația devenise foarte dificilă, nu aveam de muncă, nu puteam acoperi cheltuielile cu casa așa că am renunțat la apartamentul închiriat și am trăit cu alți români, împărțind același apartament, ani la rând. A fost foarte greu! Eu cred că nația română este foarte decăzută în ceea ce privește respectul pentru cel de lângă tine, mila, întrajutorarea, dărnicia, etc. Vorbesc de cei ce nu-l cunosc pe Dumnezeu. Se exploatează om pe om, am întâlnit conaționali robiți de lăcomie, poftă, avariție, lașitate, minciună, care au călcat orice în picioare, doar să se înalțe mai sus de ceilalți. Și măcar dacă erau cineva...Oameni fără pic de cultură, fără bun simț, fără rușine, care ajunși în occident, s-au umplut de mândrie, uitându-şi rădăcinile. Banul a distrus și distruge și ultima fărâmă de omenie care mai există. 

   Am început să sufăr mult fizic...Dureri atroce în şodul stâng de umblam tot mai rău. Ajunsesem cu articulația blocată și medicii îmi tot făceau infiltrații cu hidrocortizon spunând că e coloana de vină. În final, după mersuri la urgență, tratamente, un singur medic, un chirurg mi-a spus că articulațiile nu sunt irigate cu sânge, (un fel de infarct al osului) și era deja necrozat. S-a fracturat cartilajul și asta crea durerile infernale. Între programări treceau 3-4 luni, așa e sistemul, până să descopere ce ai...suferi! Dumnezeu a fost și acolo în control pentru că lista de așteptare pentru operații era lungă, se ajungea și la doi ani. Eu am fost chemată după 3 luni și în 2013 le-am făcut pe ambele operații. În aprilie și octombrie. A fost greu, foarte greu. Stat la pat aproape doi ani, bineînțeles cu mici plimbări, doctori, etc. Nu spun mai multe, doar că prima operație mi-a cauzat multe probleme și încă îmi mai face. Am dureri continue și ce e mai rău e că mi s-au accentuat durerile de coloană. Statul prea mult pe spate a atrofiat mușchii și durerile nu mai dispar nici după calmantele care le iau de ani de zile. 

   Să nu credeți cumva că toate suferințele îndurate m-au făcut să cârtesc! Din contră, am văzut harul lui Dumnezeu în toate, așa de perfect a rânduit totul, că nu am cuvinte să-I mulțumesc. Fiind asigurată, am avut acces la serviciile medicale gratis. Dacă eram în țară, nu aș fi putut niciodată să acopăr costul operațiilor, al protezelor. Știm care e situația în țară. În timpul convalescenței am scris mult mai mult decât atunci când nu eram bolnavă. Am avut un timp deosebit, de părtășie cu Domnul. Slavă Lui! Acum e mult mai bine dar, încă nu m-au lăsat durerile definitiv. Am zile când nici nu pot umbla, nopțile sunt grele, din cauza spatelui dar, Îi dau slavă că atunci când nu pot dormi, scriu. E un timp doar pentru noi doi, eu și Domnul! 

   Aș vrea să vă spun, pentru cei care cred că în străinătate e doar huzur, soare și mare... Nu e! Pentru noi, a fost doar muncă și nu muncă haotică, cu scop de a strânge averi. Nu! Aproape toți anii am muncit doar pentru a supraviețui, pentru a ne ajuta copiii și familia din țară. Deși am suferit suficient de mult din cauza lipsei de înțelepciune a adulților, a mamei, am încercat să aduc puțină lumină în viața lor, a ei, atât cât mi-a stat în putință. Financiar, din puținul nostru am ajutat mereu, iar acest lucru nu e o laudă, e o obligație morală. Am vrut să ofer ceea ce mie nu mi s-a dat. Ajutor în vreme de necaz, compasiune, iubire, iertare, adică ceea ce Domnul cere de la noi. "Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să ai zile fericite!" Acest lucru nu a fost chiar bine judecat, pentru că eram mereu povestită, în sensul: "Lasă că au de unde, sunt plini de bani, nu ca noi!" Cui îi păsa că plecam în baston la lucru, plângând lucram și plângând mulțumeam lui Dumnezeu pentru că am reușit să termin munca pe ziua respectivă? Cine știa că au fost zile când căutam pe jos 5-10 cenți ca să ne putem lua o pâine? Nu aveam cui să cerem și trimițându-le lor, eu rămâneam de multe ori aproape fără nimic? Dar am continuat să fac acest lucru, să fac bine când am primit rău, pentru că știam că Domnul nu va întârzia să-Şi arate slava. 

   Maică-mea, apucase rău, când nu erau somniferele, era alcoolul, ajunsese atât de rău, că și-a vândut apartamentul pentru o garsonieră, apoi aceasta pentru un apartament mai ieftin, iarăși pentru altul și mai ieftin ca în final să ajungă la țară, într-o casă ca vai de ea. M-am rugat mult lui Dumnezeu pentru ea, să o scape de patima asta și...nu am avut suficientă credință! Pentru că era alcoolică și cantitățile ingerate erau enorme pentru un om normal. Mă gândeam, cât a blestemat pe taică-meu că bea și ea ajunsese mult mai rău ca el...Și era și femeie pe deasupra! Într-o vară, am mers în țară pentru o lună. Am trecut pe la ea dar era internată în spital. Arăta groaznic! Fusese aproape în comă. Nu prea am avut cu cine vorbi dar, în urmatoarea zi am căutat-o și i-am zis: "Ești mama mea dar, nu am venit să te laud, îți place cum arăți? Împacă-te cu Dumnezeu că în ritmul ăsta nu mai ai mult de trăit!" Sau, dacă vrei să mai trăiești, schimbă-te! Roagă-te lui Dumnezeu să te ajute, dacă nu poți singură! " Ficatul era jalnic, aproape de ciroză. I-am scos de pe internet o listă cu un regim alimentar pentru regenerarea ficatului și am plecat. Nu rămânea decât să sper și să mă rog. Nimeni nu-i dădea vreo șansă. Cand vorbeam cu frate-meu mai mare, îi spuneam că s-a lăsat, dar nu credea. Avea și vorba distorsionată, de la atâta băutură. De privire nu mai spun. Totuși, la un an când ne-am dus iarăși în țară, era total schimbată. Lucidă, a ținut un ragim foarte strict, care au făcut-o să-şi revină. Iată, sunt 6 ani de atunci si dau slavă lui Dumnezeu că a facut ceea ce nimeni nu credea posibil. Îmi e tare milă de ea! Acum îmi zice: (vorbim zilnic la telefon) Mariana, (al doilea nume al meu) nu înțelegeam atunci de ce nu suporți bețivii, acum când îl văd pe Valentin (fratele mai mic) îmi vine rău! Știu că am greșit, atâta am priceput eu, acum nu mai pot întoarce timpul înapoi!" Eu îi spun de fiecare dată că Dumnezeu ne iartă dacă ne pocăim, Domnul spune: "Du-te și nu mai păcătui!" Încerc să-i fac bătrânețile mai ușoare, îi fac cadouri, o încurajez, îi trimit medicamente, spunandu-i zilnic să se împace cu Dumnezeu, pentru că anii merg înainte, nu înapoi și ne apropiem fiecare de veșnicie. Știe, mă aprobă dar...spune că așa e omul. Sper sănu fie prea târziu, luna viitoare face 70 de ani! E bolnavă! Și continui să-i spun că ziua de mâine, nu ne aparține...

 

Va urma...

 

12/05/16, Barcelona- Lucica Boltasu

...Impresionant...
Felicitări pentru puterea de a a-ţi deschide inima şi sufletul! Fii binecuvântată sora.
Adăugat în 13/05/2016 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 839
  • Export PDF: 10
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni