Amintiri din copilărie 2
Autor: Lucica Boltaşu  |  Album: Memorii  |  Tematica: Marturii
Resursa adaugata de lboltasu in 10/05/2016
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 4 voturi
Amintiri din copilărie  2

2. TRANZIȚIE

 
   Ar mai fi multe de spus dar, să nu ne aprofundăm în negativism, vreau să sar peste ani, până în momentul conștientizării efemerității mele, care m-a îndemnat la schimbări radicale. 
   Poverile de "fată mai mare în casă", mi-au marcat mult existența. Prezența mai multor personaje masculine ce s-au perindat prin viața maică-mii, au avut de asemenea impact asupra înțelegerii noastre corecte asupra conceptului de familie. O luam ca atare, poate nici nu știam să gândim în alt mod, atunci. Era o femeie frumoasă, ceea ce, bănuiesc, o plasa într-un anumit cerc de interes deşănțat, diabolic. Nu vreau să judec dar, haosul din viața unei familii, afectează direct proporțional mintea, sentimentele, faptele celor din jur și mai ales ale copiilor. Știu că ne-am mutat la oraș când aveam vreo nouă ani. De atunci, a fost tot mai rău, chiar dacă mici amintiri îmi spun că au fost și momente mai bune...
   Când m-am căsătorit, pe la 20 de ani, am început de jos, fără zestre materială cum se zice în popor, dar compensată cu o mare zestre genetică, pe care sincer, nu mi-o doream defel. Gică, este prima mea dragoste, care se zice că nu dăinuie, pentru că e o dragoste puerilă. Totuși, sufletul meu melancolic, plin de compasiune, nu a lăsat să zboare această iubire. Am ținut cu dinții de ea, chiar dacă am trecut prin multe. Soțul era opusul meu, îl puteam compara liniștit, cu un mânz sălbatic, care nu acceptă să i se pună frâul. Cert e că, fuga de casa copilăriei, căsătoria, a vrut să fie pentru mine o evadare dintr-o lume atipică, pe care nu o înțelegeam, era o dorință de schimbare înspre normalitate. Am luptat pentru iubire, nu vorbesc de iubirea fizică, pe care lumea de azi o caută, ci iubirea altruistă, jertfitoare. Să nu creadă careva că e ușor să iubești, când nu zărești în cel de lângă tine decât posesie, misoginism, legea "celui mai tare". Acestea aduc la un monent dat teamă, suferință, deznădejde și declin. Atât fizic cât și psihic. Cât de naivi putem fi, să credem că așa trebuie să fie tinerețea, cu năbădăi cum zic unii. Da, poate fi dar nu acolo unde există Dumnezeu! Pentru că un credincios are alte valori în viață, are o viziune, un scop. Și trăiește sub aripa Celui Sfânt, urmându-I sfaturile înțelepte. Asta nu o știam atunci pentru că nu știam nici cine e Dumnezeu, nici ceea ce poate face în viața unui om!
   Fac o paranteză aici, mi-am amintit (în incursiunea mea în trecut), tensiunea ce plutea în aer când mama a trăit cu un bărbat, așa zis soț și soție. Nu prea exista dialog între ei, ci doar blesteme, batjocuri, cuvinte ce te tăiau la inimă. Mă trezeam dimineața în urletele lor și le ziceam eu, un copil: "Oare nu vă e rușine? Așa exemplu ne dați?" Nu știu de ce au ajuns acolo, pentru că, am crezut că țin unul la altul. Altfel nu înțeleg cum ea a putut să plece un timp destul de lung la el și să ne lase singuri, fără bani, fără mâncare, fără căldură...Nici măcar în casă, că în suflet...nu am prea văzut-o! Era o perioada critică a adolescenței, soră-mea avea 13-14 ani, eu vreo 16-17. Am suferit mult de frig și de foame, o foame cruntă ce ne-a afectat în timp comportamentul față de alimentație, am suferit ascultând înjurăturile și blestemele adresate inclusiv nouă, copiilor, am muncit mult, crezând că ăsta e normalul. Nu intru mai profund în subiect, spun doar că apa ca ghiața cu care spălam, clăteam hainele mele și ale fraților, aplecată pe vană, ridicarea greutăților mari, în munca ce o făceam, mi-a distrus coloana, ireversibil. 
   Au trecut anii iar la 22 de ani, aveam deja doi copii, pe Ioana și Ionuț. Lumina ochilor mei! Poate că nu am fost o mamă perfectă dar, am încercat să-i înconjur cu multă iubire, poate prea agresiv arătată. Cred că orice copil are nevoie de iubire, mai mult decât bani și posesii. Nu i-am trimis niciodată la școală fără pachet, sau fără bani de buzunar, când nu aveam ce le pune. Eu nu îmi amintesc să fii avut măcar o dată, mâncare pusă în ghiozdan. Cred că am devenit puțin obsesivă. Să nu simtă ceea ce am simțit eu ca și copil! Aș fi făcut mult mai mult dacă aveam resursele necesare dar, am fost lipsită de atât de multe...Da, am făcut și eu multe greșeli, pentru că între muncă, lipsuri, nefericire și visurile făurite cândva era un mare abis....
   Dar mulțumesc lui Dumnezeu că nu m-a lăsat pradă declinului pentru vecie!!! Aveam lumea mea, chiar și așa, udată de ploile lacrimilor mele, unde mă refugiam în momentele amare... Am plâns oceane de lacrimi, căutând răspuns la întrebarea: "De ce m-am născut?" Și am adormit de atâtea ori pe perina udă, cu dorința acerbă de-a pleca definitiv din această lume amară, amară, fără primăveri, ci doar cu toamne și ierni nesfârșite ...
 
Va urma...
 
10/05/16, Barcelona -Lucica Boltasu
Este foarte greu să aduci un comentariu la mărturia sincera a cuiva... în general, noi, oamenii muşamalizăm, mascăm adevărul, ne e chiar ruşine de el; ne e ruşine de suferinţele şi abuzurile copilariei, ale vieţii în general... le îngropam undeva în inima noastră sau în cel mai bun caz marturisim frânturi unei persoane mai apropiate; ne luptăm să părem ceea ce nu suntem, ceea ce nu am fost... confruntarea cu amintirile trecutului depinde însa foarte mult de tăria persoanei de a le împartăşi fără ocolisuri, sincer, dezinteresat; simţământul compasiunii nu mai are acum nici o valoare; şi ce mai contează chiar daca ea ar fi existat fara de dragoste tot nimic nu ar fi fost; Dumnezeu însă ştie sa armonizeze desăvârşit toate pierderile, toate suferintele, traumele... vremea de neştiinţă este si ea compensata din plin cu dragoastea Sa materna si paternă pe care mulţi din copiii societătii de ieri sau de azi nu o pot regasi în bratele celor ce le-au dat viaţă; si putem gasi oare noi o vina in aceşti părinţi care atât au stiut şi atât au putut face?... viaţa fără de Dumnezeu este searbădă şi fără ţintă! Mărturia aceasta e o lecţie de viaţă în special pentru tinerele familii. Fii binecuvântată sora pe mai departe cu mareţul har de a-L sluji pe Dumnezeu într-un chip asa de minunat!
Adăugat în 10/05/2016 de floridinmaracineni
Mulțumesc draga mea Flori! Nu ma asteptam la vreun comentariu pentru ca nu avem ce comentarii sa facem in urma unui adevar, fie el si atat de dur. Am decis sa scriu, mai urmeaza una sau două parti ca incheiere si, bine punctat, vreau sa vada tinerii cum au trait unii copii in casele unde nu se stia de Dumnezeu sau, se stia dar, doar la un nivel mental. Vreau sa fie o cercetare pentru acei care stiu doar sa judece, fara sa cunoasca, vreau sa arat cum schimba Dumnezeu inimi, familii, in urma credintei si pocaintei sincere. Iar daca nu este fariseism, recunoasterea faptului ca toti avem un trecut, mai greu sau mai putin greu dar care, prin iubirea nemarginita a Domnului Isus si dragostea Tatalui, a fost curatit odata pentru totdeauna pe crucea de la Golgota! Slăvit sa fie Dumnezeu in veci, Amin!
Adăugat în 10/05/2016 de lboltasu
Această biografie a dvs impresionantă, ne apropie mult sufletește, vă simțim nu doar ca poetă creștină, ci și ca om, ca femeie. Domnul și oamenii Lui să vă fie mângâierea!
Adăugat în 31/05/2016 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 1066
  • Export PDF: 10
  • Comentarii: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni
Iosua 24:15 Şi dacă nu găsiţi cu cale să slujiţi Domnului, alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de râu, sau dumnezeilor amoriţilor, în a căror ţară locuiţi. Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului.”