Dumnezeul nostru este Dumnezeul cârmuirii. Câteodată, când păcătuieşti, El nu Îşi îndreaptă imediat asupra ta mâna Lui cârmuitoare. Te lasă pur şi simplu să mergi mai departe. Dar odată mâna Sa cârmuitoare îndreptată asupra ta, nu mai poţi face altceva decât să te smereşti. Nu mai ai nici o cale de scăpare, căci El nu este ca omul, care te lasă uşor să pleci. A avea păcatul iertat şi părtăşia cu Dumnezeu restabilită este destul de uşor. Dar nu poţi  să îndepărtezi disciplina pe care Dumnezeu ţi-o aplică în mediul în care trăieşti, în casă, în afacerile tale sau în trupul tău. Singurul lucru ce poţi să-l faci este să înveţi să te smereşti sub mâna tare a lui Dumnezeu. Cu cât eşti mai smerit sub mâna puternică a lui Dumnezeu şi cu cât te împotriveşti mai puţin, cu atât mai repede se va îndepărta mâna cârmuitoare a lui Dumnezeu de la tine. Dacă nu suntem supuşi şi răbdători, ci cârtim şi ne agităm, daţi-mi voie să vă spun că mâna cârmuitoare a lui Dumnezeu va fi mai greu de îndepărtat. Aceasta este o problemă cât se poate de serioasă. Cu douăzeci de ani în urmă ai făcut ceva propriilor tale gânduri. Astăzi te reîntâlneşti cu acelaşi lucru şi trebuie să mănânci acel fruct al acţiunii tale de atunci. Acel lucru a revenit şi te-a descoperit. Ce vei face în acest caz? Trebuie să-ţi pleci capul spunând: "Doamne, este vina mea!" Trebuie să te smereşti sub mâna tare a lui Dumnezeu şi să nu te împotriveşti. Cu cât te vei împotrivi mai mult, cu atât mai apăsătoare va fi mâna lui Dumnezeu. Eu spun mereu că trebuie să te smereşti sub mâna tare a lui Dumnezeu. Cu cât te vei împotrivi mai mult mâinii cârmuitoare a lui Dumnezeu, cu atât mai multe lucruri ţi se vor întâmpla. De îndată ce mâna cârmuitoare a lui Dumnezeu este asupra ta, trebuie să te smereşti şi să recunoşti de bună voie că aceasta meriţi, căci Domnul nu poate să greşească. Trebuie să stai în supunere, să nu te gândeşti la răzvrătire; nu trebuie nici măcar să cârteşti sau să te nelinişteşti.

   Dacă eşti nesupus şi te gândeşti cum să scapi de mâna lui Dumnezeu, reţine, acesta nu este un lucru simplu. Cine poate să scape de mâna lui Dumnezeu? Nu-ţi dai seama că ceea ce ai făcut înainte este cauza căderii tale în situaţia de astăzi? De exemplu, în copilărie unui frate îi plăcea să mânânce dulciuri. A mâncat atâtea dulciuri, încât dinţii lui s-au stricat foarte rău. Într-o zi a devenit conştient de îngăduinţa sa faţă de propria-i slăbiciune şi de efectul ei. A cerut lui Dumnezeu să-i ierte păcatul îngăduinţei faţă de sine cu privire la consumul prea mare de dulciuri. A obţinut uşor iertarea pentru acest păcat, dar aceasta nu a oprit procesul de stricare a dinţilor lui. Cârmuirea lui Dumnezeu se află asupra lui. Prea multe dulciuri cauzează stricarea dinţilor. Dacă îţi mărturiseşti păcatul, părtăşia ta poate fi restabilită, dar aceasta nu va face să-ţi crească dinţi buni. Intervine aici cârmuirea lui Dumnezeu şi tu trebuie să înveţi să te supui ei. Natural, dinţii stricaţi nu vor mai fi refăcuţi. Totuşi, sunt anumite lucruri care, după ce mâna cârmuitoare a lui Dumnezeu a fost îndepărtată, pot fi refăcute.

   Daţi-mi voie să folosesc un alt exemplu din Biblie: după incidentul de la Meriba, cu lovirea stâncii, Moise şi Aron au căzut în mâna cârmuitoare a lui Dumnezeu. Deşi Aron a păcătuit, Dumnezeu i-a îngăduit să rămână preot şi a restabilit părtăşia cu el. Cu toate acestea, mai târziu Dumnezeu i-a spus că trebuie să părăsească această lume şi că nu va intra în ţara Canaanului. Nici Moise nu L-a sfinţit pe Domnul la stâncă. În loc de a vorbi stâncii, aşa cum Dumnezeu îi poruncise, Moise a lovit-o cu toiagul. Din această cauză, nici el nu a putut să intre în Canaan. Observaţi principiul de bază? Este cârmuirea lui Dumnezeu. Nu-L mai poţi avea pe Dumnezeu pe calea pe care obişnuia să te trateze înainte. S-ar putea că tu va trebui să-ţi schimbi calea de acum încolo. S-ar putea că tu va trebui să-ţi schimbi calea ce ţi se părea a fi cea mai bună.

   Biblia este plină cu astfel de cazuri. Când poporul lui Israel a ajuns la Cades, în pustia Paran, au trimis iscoade care să iscodească ţara. Iscoadele au tăiat o ramură de viţă ce avea un ciorchine de struguri atât de mare, încât a fost nevoie de doi oameni să-l ducă. Ei au cunoscut că în acea ţară curgea, într-adevăr, lapte şi miere. Dar s-au temut şi au refuzat să intre în ţară, din cauză că văzuseră că oamenii de acolo erau atât de înalţi la statură, încât israeliţii păreau în proprii lor ochi a fi ca nişte lăcuste. Drept urmare, cu excepţia lui Iosua şi Caleb, care mai târziu au intrat în ţară, toţi ceilalţi au murit în pustie. Când ei au auzit sentinţa rostită de Dumnezeu, şi-au mărturisit păcatul şi şi-au exprimat dorinţa să intre în ţară. Deşi Dumnezeu a continuat, într-adevăr, să se poarte cu har faţă de ei şi să-i recunoască a fi poporul Lui, totuşi nu le-a îngăduit să aibă vreo parte în Canaan. Nu au fost lăsaţi să intre, căci cârmuirea lui Dumnezeu se schimbase. De aceea, fraţilor, de la începutul vieţii voastre de creştini trebuie să doriţi să umblaţi, din prima până în ultima zi, pe drumul pe care Dumnezeu l-a rânduit pentru voi. Nu trăiţi uşuratic! Nu păcătuiţi! Vă rog să reţineţi: deşi se poate să căpătaţi îndurare, totuşi veţi descoperi că Dumnezeu şi-a schimbat calea faţă de voi. Mâna Lui cârmuitoare nu slăbeşte niciodată.

   Cu adevărat mâna cârmuitoare a lui Dumnezeu este ceva cât se poate de serios. Să ne temem, aşadar, căci nu ştim când va cădea asupra noastră mâna disciplinară a lui Dumnezeu. S-ar putea ca Dumnezeu să îngăduie unora să meargă mai departe nepedepsiţi. S-ar putea să treacă cu vederea răzvrătirea de zece ori, dar a unsprezecea oară îşi întinde în jos mâna. Sau mâna Lui poate să se abată chiar de prima dată. Noi nu avem cum să ştim când va coborî mâna Lui disciplinară. Cârmuirea lui Dumnezeu nu este ceva ce noi putem dirija. Orice El vrea, face.