„Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai părăsit?” - Nu știa Isus asta deja?
Autor: John Piper  |  Album: Întreabă-l pe pastorul John  |  Tematica: Moartea Mântuitorului
Resursa adaugata de Mada_O in 06/03/2016
    12345678910 0/10 X

    „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai părăsit?” Aceste cuvinte terifiante din cele 2 Evanghelii – Matei 27:46 și Marcu 15:34 – rostite de Isus când era atârnat pe cruce aproape de moarte! Deci spune: „Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare – minunat! Cum de a mai avut puterea să spună cu voce tare? – „Eli, Eli, Lama Sabactani?” – forma aramaică – adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”

    Acum, un important factor de amintit sunt aceste vorbe care sunt primele vorbe din Psalmul 22. Și aceasta este important deoarece Isus se pare că știa ca acel întreg Psalm, într-o oarecare măsură sau alta, era despre El. Pentru că ultimele 3 părți din acest Psalm sunt citate în povestea morții Lui! Deci ai verstele 1 și 2. Aceasta este ce Psalmul spune: „Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit şi pentru ce Te depărtezi fără să-mi ajuţi şi fără s-asculţi plângerile mele? Strig ziua, Dumnezeule, şi nu-mi răspunzi; strig şi noaptea, şi tot n-am odihnă.” „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai părăsit?”

    Și în versetul 7: „Toţi cei ce mă văd îşi bat joc de mine, îşi deschid gura, dau din cap.” Sunt exact aceste vorbe. „Dau din cap”, ca în Matei 27:39, „Trecătorii îşi băteau joc de El, dădeau din cap”, pentru a arata ca acel Psalm a fost făcut pentru moartea Domnului Isus. Și în versetul 16 al Psalmului: „Mi-au străpuns mâinile şi picioarele.” Și în versetul 18: „Îşi împart hainele mele între ei şi trag la sorţ pentru cămaşa mea.” Deci și aceste vorbe, „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”, sunt o parte din acest psalm care apare precum un scenariu al ultimelor ore ale lui Isus.

    Acum, de ce a spus El asta? Ea a vrut să știe de ce. De ce a spus El asta? și aici este a treia parte ca răspuns.

    Prima, a fost o adevărată abandonare. De aceea. „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” – înseamnă cu adevărat că L-a părăsit. El a făcut-o cu adevărat. El a purtat păcatele noastre. El a luat judecata noastră. Judecata pe care Dumnezeu Tatăl trebuia să Și-o reverse asupra noastră, din contră, a revărsat-o asupra Lui. Și pentru asta era necesar un fel de abandon. Asta este însemnătatea mâniei! I-a dat să sufere toată greutatea tuturor oamenilor și judecata pentru păcatele lor. Și nu putem concepe tot ce a însemnat asta între Tatăl și Fiul. A fi părăsit de Dumnezeu este plângerea condamnării și El a fost condamnat pentru noi. Deci El a folosit aceste cuvinte deoarece a fost o adevărată abandonare. Acesta este primul motiv.

    Al doilea. Acel „De ce”, după părerea mea, nu este o întrebare care să caute un răspuns, ci o cale de a exprima ororile abandonării. Câteva motive pentru care cred asta. Isus știa dinainte ce va face, ce se va întâmpla cu El și de ce a făcut asta. Tatăl Lui L-a trimis pentru asta. Pentru acest moment. Și El a fost de acord să vină, știind tot ceea ce se va întâmpla. Ascultați aceste cuvinte din Ioan 18:4: „Isus, care ştia tot ce avea să I se întâmple, a mers spre ei şi le-a zis: „Pe cine căutaţi?” Și s-a dat pe Sine Însuși. Deci El știa. El știa ce urma să vină. El știa totul. Deci un alt motiv în acel moment a fost unul de agonie, nu o curiozitate teologică. Acel moment a fost unul de agonie.

    Al treilea gând pentu a sprijini faptul că nu a pus o întrebare atât pentru a transmite oroarea, ci pentru că aceste cuvinte sunt un reflex al scufundării în Psalmul 22. Așa se pare. Este un citat direct, dar când ești atârnat pe cruce, nu spui: „O, voi cita puțin din Scriptură.” Fie este ceva în tine ca semn al esenței chemarii tale mesianice, fie nu e deloc. Și dacă este în tine, atunci vei da uitării cele mai rele momente din viața ta, cu aprobarea Tatălui tău lăsată în Psalmul 22. Asta înseamnă a fi corect cu privire la miezul întâmplării.

    Lăsați-mă să citesc Psalmul 22:22-24, sună cam așa: „Voi vesti Numele Tău fraţilor mei şi Te voi lăuda în mijlocul adunării. Cei ce vă temeţi de Domnul, lăudaţi-L! Voi toţi, sămânţa lui Iacov, slăviţi-L! Cutremuraţi-vă înaintea Lui, voi toţi, sămânţa lui Israel! Căci El nici nu dispreţuieşte, nici nu urăşte necazurile celui nenorocit şi nu-Şi ascunde Faţa de el, ci îl ascultă când strigă către El.” Cu alte cuvinte, acest psalm se încheie într-un mod triumfător. Isus nu este curios să se întrebe: „Cum se vor petrece lucrurile?” El avea înrădăcinate în sufletul Lui atât oroarea momentului abandonării, cât și bucuria pusă înaintea Lui. „Am o promisiune. Și Dumnezeu nu mă va disprețui în final. El Mă va primi înapoi.” Deci, la un anumit nivel, El știa că nu este un final de plâns sau un ultim plâns. El a îndurat crucea pentru bucuria care-I stătea înainte. Și acel „de ce?” nu este o cerere pentru un răspuns teologic. A fost o adevărată plângere a pustiirii sufletești cu cuvinte ale celei ce-a doua naturi ale Sale, pentru că toată viața Sa a fost plănuită de Dumnezeu. Și cred că ultimul motiv pentru care cred ce cred, este pentru că acel Psalm a fost viața Lui. Strigarea reflexă în momentele de agonie a acelor cuvinte din psalm arată cât de oribil a fost, dar că totul a mers conform planului. Totul a fost împlinirea Scripturii – chiar și cea mai rea parte - era împlinirea Scripturii. Și acel moment a fost poate cel mai rău moment din întrega istorie mondială, dar a fost împlinirea Scripturii.

    Deci, a spus aceste cuvinte (1) pentru că a fost o adevărată abandonare de dragul nostru, (2) El căuta să exprime pustiire, nu căuta un răspuns și (3) El împlinea într-un mod minunat Scriptura, chiar și oroarea aferentă și a fost Martor al perfectului plan al salvării.



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 7037
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni