Nu mă mulţumesc numai cu a şti că sunt salvat
Autor: Rely Tarniceri (traducere dupa Pastor Prince, Singapore)  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de guardiangel in 01/10/2008
    12345678910 0/10 X
Geneza 12:7 Domnul S-a arătat lui Avram şi i-a zis: „Toată ţara aceasta o voi da seminţei tale.” Şi Avram a zidit acolo un altar Domnului, care i Se arătase.

Nu ştiu cum sunteţi voi dar eu nu mă muşţumesc doar cu a şti că sunt neprihănit prin credinţă. Doresc de asemenea săajung să-L cunosc tot mai mult pe Acela care m-a făcut neprihănit. Vreau să am o relaţie personală cu Salvatorul meu.

Avraam a fost un astfel de om. El era neprihănit prin credinţă, dar avea şi o umblare personală cu Dunezeu şi a fost binecuvântat în toate lucrurile. (Geneza 24:1). Nepotul său, Lot, pe de altă parte, neprihănit şi el, (2 Petre 2:7-8), nu avea inimă pentru Dumnezeu.

Din loc în loc, Avraam clădea altare pentru Dumnezeu, şi între timp, devenea tot mai bogat (Geneza 13:2). Despre Lot nu este scris ă fi construit vre-un altar.

Ce este un altar în contextul zilelor de azi? Locul în care ştii că ai o relaţie cu Dumnezeu. De exemplu, atunci când tatăl meu a fost în spital, eram îngrijorat şi nu ştiam ce să fac. Îmi amintesc cum conduceam pe o şosea şi plângeam. Duă un timp, mi-am aruncat povara, îngrijorările, asupra Domnului. Când am ajuns la spital, mi-am pus mâinile peste tatăl meu şi am spus: „Fii vindecat în Numele Lui isus Cristos!”. Şi el a fost vindecat. Nu a mai fost necesară operaţia.

Şi azi îmi amintesc locul în care am dat toate poverile Domnului. Acela este altarul meu şi nu este singurul.

Trebuie să avem o astfel de relaţie cu Domnul, una plină de altare care să ne amintească de dragostea Sa, bunătatea şi credincioşia Sa. Să nu ne trăim viaţa de creştini ca şi Lot, mântuiţi ca prin urechile acului, ci să umblăm asemeni lui Avraam, ca să fim binecuvântaţi din abundenţă în toate ariile vieţii noastre.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 905
  • Export PDF: 2
Opțiuni