"Voi sunteţi mlădiţele"
Autor: Andrew Murray  |  Album: Predare totală  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de floridinmaracineni in 13/05/2012
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 6 voturi

   Viaţa de creştin ni se pare atât de grea pentru că noi căutăm binecuvântările lui Dumnezeu în timp ce trăim după propria noastră voinţă. Ne bucurăm că trăim viaţa de creştini conform plăcerilor noastre. Noi ne facem propriile planuri şi ne alegem propria lucrare, iar apoi Îl rugăm pe Domnul Isus să vină şi să ne poarte de grijă ca păcatul să nu pună prea multă stăpânire pe noi, ca să nu greşim prea tare; Îl rugăm să vină şi să ne dea din belşug binecuvântarea Sa. Însă relaţia noastră cu Isus ar trebui să fie în aşa fel încât să fim pe de-a-ntregul la dispoziţia Sa, să venim zilnic la El în smerenie şi sinceritate şi să zicem: "Doamne, este ceva oare în mine care nu este după voia Ta, care nu a fost poruncit de Tine sau care nu-ţi este pe deplin predat Ţie?"  Dacă am aştepta cu răbdare, ar înflori o relaţie între noi şi Hristos atât de strânsă şi de gingaşă încât mai pe urmă vom simţi cât de distantă a fost părtăşia noastră cu El anterior şi vom realiza că El poate să preia conducerea asupra noastră şi o face într-adevăr, dăruind o comuniune neîntreruptă întreaga zi. Mlădiţa ne cheamă la o predare totală. Nu mă refer atât de mult la renunţarea la păcate. S-ar putea să fie oameni care să aibă nevoie de aşa ceva - oameni care au temperamente violete, obiceiuri rele, şi adevărate  păcate pe care le comit ocazional şi pe care nu le-au predat niciodată Mielului lui Dumnezeu. Te rog, dacă eşti o mlădiţă a Viţei vieţii, nu reţine nici un păcat. Ştiu că sunt multe dificultăţi în privinţa sfinţeniei; ştiu că nu toţi gândesc la fel referitor la acest subiect. Dar aceasta ar fi pentru mine o chestiune relativă dacă aş putea observa că toţi sunt sincer interesaţi în a scăpa de orice păcat. Dar mă tem că în mod inconştient există deseori în inimi compromisuri cu ideea; "Noi nu putem fi fără păcat, trebuie să păcătuim un pic zilnic, n-avem încotro." O, de-ar striga oamenii către Dumnezeu: "Doamne, păzeşte-mă cu adevărat de păcat!"

   Predă-te complet lui Isus şi roagă-L să facă totul pentru tine pentru a te păzi de păcat. (fragment)



adevărat. Noi suntem mlădiţele şi Domnul este Viţa din care noi ne tragem. Cu credinţă să ne întoarcem la Viţa noastră, să-I mărturisim toate păcate şi să ne predăm în totalitate Domnului Isus, rugându-L să ne ajute şi să ne păzească de păcat.
Domnul să te binecuvânteze sora Florica oferindu-ţi toată protecţia Sa.
Adăugat în 13/05/2012 de 1954adina.9mai
Un adevăr limpede și profund. Adevărată hrană spirituală! Domnul Dumnezeu să deschidă ochii tuturor și ne ajute pe toți să înțelegem a trăi după voia Lui nu cerșind mila Lui peste noi pt. a face voia noastră! Foarte bune îndemnuri. Domnul Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Adăugat în 15/05/2012 de Ioanhapca
daca am astepta cu rabdare,ar inflori o relatie intre noi si Hristos atit de strinsa si de gingasa...Mi-au atras in mod special aceste cuvinte,prin adevarul sfint care-l detin.Sigur ca da! Daca am avea rabdare sa ne pocaim!Ce bine ne-ar fi!N-am mai fi robi firii pamintesti care este mezinul favorit al duhului lumii acesteia,nu ne-ar mai lua firea si gura pe dinainte si am avea totdeuna dulceata rezultatului ascultarii prin rabdare.Ce minunat ar fi!Daca n-am mai fi atit de firesti am putea lasa sa fie deschisa linia de legatura cu cerul,am avea rabdare sa se faca conectiunea cu el,am partasi sfinti timpi cu Domnul si cind esti intr-adevar cu El,nu te mai grabesti niciunde!Niciunde!N-ai mai vrea sa se termine rugaciunea si cind se termina esti fericit caci ai stat in prezenta Lui dar n-ai fi vrut sa se mai termine starea sfinta de har[vesnicia traita inca de pepamint]Aceste stari sfinte de partasie construiesc rabdarea de care Duhul sfint vorbea mai sus ,aceasta este rabdarea care duce la relatia sfinta cu Domnul.fi binecuvintata si azi!
Adăugat în 15/05/2012 de sanda_tulics
Statistici
  • Vizualizări: 1603
  • Export PDF: 6
  • Comentarii: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni