Cicloanele
Autor: www.realsos.ro  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Adaugata in 26/01/2006
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
"Dar Domnul a facut sa sufle pe mare un vant napraznic, si a starnit o mare furtuna. Corabia ameninta sa se sfarame" (Iona 1:4).

Este interesant cum meteorologii explica formarea cicloanelor, care cutreiera marile si oceanele pamantului, mai putin la ecuator. Ei spun ca vanturile exista din cauza ca sunt inegalitati de masa de aer in atmosfera. Presiunea atmosferica este aceea care ne ajuta sa specificam aceste inegalitati. Cicloanele, de care avem si noi parte in Australia, fiind o tara insulara, aduc nori, ploaie ori zapada. Ele se caracterizeaza prin centre de joasa sau inalta presiune atmosferica. Cicloanele care se invartesc in sens circular, in sensul acelor de ceasornic, in jurul unui centru de joasa presiune. De asemenea, cam in acelas zone au loc si anticicloanele, care sunt vanturi ce se rotesc in centrele cu presiune atmosferica inalta. Acestea nu sunt asa de puternice si nu aduc ploaie. Aerul rece este mai dens decat aerul cald si presiunea scade mai rapid in apropierea polilor decat la ecuator.

In textul citat, Cuvantul ne spune ca Domnul a facut sa sufle un vant puternic si a starnit o mare furtuna care punea in pericol corabia pe care era Iona imbarcat. Observam si pe plan spiritual ca se starnesc furtuni cand este o diferenta de vederi. Iona a primit un mesaj de la Domnul pentru Ninive, dar el decide sa mearga in directie apusa. Ilie statea in pestera ascuns de frica Izabelei cand un vant napraznic a trecut peste locul in care era. Ilie era fricos, era descurajat, depresionat, si in loc sa stea in centrul luptei, impreuna cu El, fuge la Horeb. In Fp. 27 citim de calatoria primejdioasa pe mare a apostolului Pavel, in drum spre Roma. Si aici citim despre diferente de pareri si cum increderea in intelepciunea si abilitatile umane sfarseste in dezastru.

Ori de cate ori oamenii recunosc autoritatea lui Dumnezeu si decid sa se schimbe, vanturile sunt o binecuvantare. Iona s-a dus la Ninive dupa experienta infricosatoare din pantecele pestelui, pe fundul marii. Ea s-a potolit imediat pentru cei de pe corabie, pe care i-a umplut frica de Domnul, caruia i-au adus o jertfa si i-au facut juruinte. Ilie a fost intarit si incurajat sa afle ca nu era singurul care slujea pe Domnul in perioada aceea de apostazie nationala. Dumnezeu mai pastrase sapte mii de care numai El stia. Pavel a ajuns cu bine la Roma si 276 de suflete au fost mantuite. Anticicloanele fara ploaie pot fi asemanate cu Izabela cea furioasa pe proorocii Domnului, cu sutasul si cu stapanul corabiei, care se credeau stapani pe tinta.

In Ps.148:8 scrie ca "vanturile napraznice, care implinesc poruncile Domnului", sunt invocate de psalmist sa laude pe Domnul. In Ps.137:5 scrie: El...scoate vantul din camarile Lui". Tot ce a fost creat de Dumnezeu asculta de El. Ce minunat stie Domnul sa vina in ajutorul nostru, chiar cand ni se pare ca nu mai este nici o speranta. Putea sa se scufunde corabia cu ucenicii, cand s-a starnit furtuna pe Marea Galileii, char daca Isus dormea? Sa credem ca El va trimite ajutorul mult asteptat la momentul potrivit. Cand El starneste impotriviri si furtuni in viata noastra o face cu scopul ca sa scuture toate uscaturile, necredinta, increderea in noi insine si sa iesim din ele cu o cunostinta inoita despre Dumnezeul care are stapanire peste toate lucrurile si situatiile.

Doamne, nu vezi ce furtuna, ce vifor ingrozitor!
Ce nor des, ce intunecime, nu-i scapare si-ajutor!
Ori, desi pierim, nu-Ti pasa? Cum poti sa dormi adanc?
Tot momentul ne-ameninta moartea peste-acest adanc umbland.
S-asculte furtuna de glasul Meu: Liniste!
Paguba nu poate provoca, nici om, nici demon, sau altcineva
Nu poate sa piara corabia, al cerului Domn cand se afla in ea.
Caci toate Mi se supun Mie: Liniste sa fie! (Cantarile Ev. pe note, Cantarea 535)

Iarta-ne, Doamne putina credinta si indoiala care ne infasoara sufletul in intunerec si ne impiedeca sa vedem fata Ta cea sfanta. Amin.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1163
  • Export PDF: 3
Opțiuni