Picioare de fier
Autor: devotional.ro  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Adaugata in 24/01/2006
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
"In vremea aceea a iesit o porunca de la Cezar August sa se inscrie toata lumea". (Luca 2,1)

Rivalii lui Iulius Cezar l-au asasinat pe acesta pentru ca multi simteau ca dorea sa fie rege. Majoritatea romanilor sperau ca Marc Antoniu, consulul, va reorganiza natiunea printr-o guvernare mai democratica, dar Octavian, stranepotul de optsprezece ani al lui Cezar, a venit la Roma pentru a-si revendica drepturile de mostenitor adoptat. In anul 43 î. Hr., Antoniu, Octavian si Lepidus au format un triumvirat si au divizat imperiul intre ei. In timpul acestei aliante, Irod, guvernator de Coele-Siria, dupa ce reuseste sa inabuse o rascoala in Palestina, soseste la Roma. Gasind bunavointa la Antoniu si apoi la Octavian, in anul 40 î. Hr., Senatul Roman il voteaza in unanimitate pe Irod ca rege al Iudeii. "Cu toate ca Irod a beneficiat de ajutorul roman, i-au trebuit trei ani ca sa intre in posesia tronului... Irod era acum (37 î. Hr.) `stapan al unei cetati in ruine si rege al unei natiuni care il ura`."
Atunci cand Cleopatra a VII-a, regina Egiptului, ii inoculeaza in minte visul de a deveni rege, Antoniu isi uita responsabilitatile datoriei. In anul 32 î.Hr. , Octavian ii declara razboi lui Antoniu, invingandu-i acestuia fortele navale pe coasta Actium, din vestul Greciei. Antoniu si Cleopatra fug in Egipt, unde se sinucid amandoi. In preajma anului 30 î. Hr., Egiptul, ultima mare monarhie greceasca ridicata din imperiul lui Alexandru cel Mare, devine provincie romana. Interpretarea data de Daniel chipului din visul lui Nebucadnetar era implinita in totul (Daniel 2,40). Picioarele fierului roman stapaneanu acum peste lumea civilizata. Octavian a avut grija sa nu repete greseala unchiului sau. El a determinat Senatul sa-i voteze noul titlu de Augustus ("maiestuos") si a domnit ca "cel dintai cetatean". "Augustus a fost un conducator intelept si moderat, care a adus pace si prosperitate vastului sau imperiu. In timpul unui decret de recensamant dat de el, a inceput, la Betleem, era Noului Testament."
Palestina era un ghimpe in coasta Romei imperiale. Senatul ii pedepsea pe inaltii oficiali, trimitandu-i in provinciile de la frontiera, in special in Palestina. Iudeii s-au impotrivit amarnic recensamantului, pentru ca acesta insemna inregistrarea tuturor proprietatilor, precum si a numelui, inregistrare care urma sa stea la baza stabilirii taxelor de proprietate, atat de nedorite. "Dupa cum, pe vremuri, Cir fusese chemat la tronul imperiului universal, ca sa poata pune in libertate pe captivii Domnului, tot astfel Cezar August a fost facut mijlocul pentru indeplinirea planului lui Dumnezeu de a aduce pe mama lui Isus la Betleem."

In timp ce natiunile pamantului se ridica si se prabusesc, profetia isi gaseste implinirea. Dumnezeu Se afla inca la carma, conducand oamenii si natiunile catre implinirea scopurilor Sale.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1219
  • Export PDF: 4
Opțiuni