Roada Duhului în comentariul lui W. Barclay – Galateni 5:22-23a
Autor: Ștefan Zambo  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de 12345 in 11/08/2026
    12345678910 0/10 X
1 / 1

Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor.” (Galateni 5:22-23a)

Grigore din Nysa spunea: „Ce câștig putem să obținem din această abundență de cuvinte, dacă nu ni se explică semnificația lor?” Avem aici Roada Duhului în explicația lui William Barclay așa cum o întâlnim în lucrarea „Analiză semantică a unor termeni din Noul Testament”. Veți fi poate de acord că Roada Duhului  (dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor) trebuie să fie un subiect de preocupare permanentă, și asta începând cu momentul rugăciunii.

AGAPE, cea mai mare dintre acestea. În toate traducerile românești agape este tradus prin substantivul „dragoste” sau „iubire”. Scopul de care trebuie să țină seama fiecare scriitor care abordează tematica moralei vieții trăită corect este să picteze în cuvinte imaginea omului bun. Aceasta este ceea ce face Pavel la Galateni 5:22,23. În mod inevitabil, dragostea trebuie să stea în capul listei... Există un sens în care dragostea creștină se deosebește radical de dragostea omenească obișnuită. Dragostea omenească obișnuită este o reacția a inimii; este ceva care are loc pur și simplu. Dragostea agape, dragostea creștină, este un exercițiu al întregii personalități. Ea este o stare nu numai a inimii ci și a minții...

CHARA, bucuria de a trăi. Numai atunci când studiem în detaliu, descoperim ce carte a bucurie este Noul Testament... „Împărăția cerurilor”, le-a scris Pavel romanilor, „este dreptate, pace și bucurie”. (Rom. 14:17) Trebuie să notăm că bucuria este atmosfera distinctivă a vieții creștine. Viața fără bucurie nu este viață creștină.

EIRENE, viața în gradul ei cel mai înalt. Cuvântul eirene tradus „pace„ înseamnă seninătate, calm, mulțumire, siguranță. Noțiunea are un trecut bogat în Vechiul Testament și o istorie bogată în vremea Noului Testament. Căutarea păcii este o căutare universală. Într-o lume relativă și nesigură pacea este darul lui Dumnezeu, Domnul păcii.

MAKROTHUMIA, răbdarea divină și umană. Makrothumia exprimă capacitatea de a îndura și are de a face cu oamenii și evenimentele. Ea revelează în primul rând caracterul îndurător a lui Dumnezeu. Adesea s-a spus că răbdarea lui Dumnezeu este speranța păcătoșilor.

CHRESTOTES, amabilitatea divină. Termenul este tradus prin delicatețe, amabilitate, bunătate, sau caracter agreabil. Epictat, un filozof grec stoic, spunea: „omul și-a pierdut adevărata esență a omeniei, calitate distinctivă care-l face să fie om, atunci când și-a pierdut amabilitatea”... Amabilitatea creștină înseamnă să-i tratăm pe alții în felul în care Dumnezeu ne-a tratat pe noi.

AGATHOSUNE, bunătate generoasă. Omul care este agathos nu este asemeni omului care este poneros, căruia îi pare rău de tot ce trebuie să dea; el este generos, cu inima și cu mâna deschisă. Agathosune este generozitatea care izvorăște din inima cea mai bună.

PISTIS, virtutea de a fi demn de încredere. Sensul pe care îl are pistis aici nu este de credință ci credincioșie; calitatea de a fi demn de încredere. Nici o biserică și nici o căsnicie nu poate să dăinuiască decât atunci când se bazează pe loialitate.

PRAUTES, forță și blândețe. Praus este cuvântul în care se combină în mod perfect tăria și blândețea. Blândețea este opusul aroganței și mândriei. Adevărata podoabă a vieții, care este prețuită în ochii lui Dumnezeu și apreciată de oameni este un spirit blând și liniștit. Prautes face dintr-un om, un rege printre oameni. Înțelesul de bază a lui prautes este autostăpânirea.

EGKRATEIA, biruința asupra dorinței. Egkrateia nu este alceva decât castitate, iar castitatea a fost acea virtute, complet nouă, pe care etica creștină a adus-o în această lume. Egkrateia este acea calitate pe care o dobândește un om când Hristos este în inima lui, acea calitate care îl face în stare să trăiască și să umble în lume, și totuși să-și păstreze haina neîntinată de ceea ce se petrece în lume.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 14
Opțiuni