Războiul nevăzut, spiritual
Autor: Laura Daniela Marinau  |  Album: Primăvara credinței  |  Tematica: Biruință
Resursa adaugata de loredanam in 11/06/2026
    12345678910 0/10 X
1 / 1 ▲
Războiul nevăzut pentru sufletele noastre ține toată viața noastră pământească și nu are decât intensificări sau slăbiri, dar niciodată final sau armistițiu, până când îngerii ne duc în Rai sau până vine Domnul Isus Însuși pe nori. Desigur, putem pierde lupte, dar nicidecum războiul, deoarece biruința a fost câștigată de Domnul Iisus Cristos la crucea de pe Golgota! Dacă ne încredem în El, Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, știm că El este credincios și biruitor și ne va face și pe noi mai mult decât biruitori. Mai mult, El este Pacea noastră, care nu este sfârșitul războiului cu cel rău, ci tăria noastră în acest război nevăzut. Și, deoarece războiul este pentru toți oamenii, chiar dacă cei adormiți spiritual nu-l simt, este evident că e mai bine să luptăm împotriva celui rău avându-L pe Dumnezeu alături, decât să fim invers!
"'Este hotărât că războiul va ţine până la sfârşit şi împreună cu el și pustiirile."(Daniel 9:26)
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 194
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni