Întotdeauna mi s-a părut îngrozitoare situația când cineva, din cauza unei traume sau a unei boli, devine amnezic: își uită tot trecutul, familia, uneori chiar identitatea. Atunci experimentează o tristete, o dezrădăcinare, o confuzie lesne de înțeles, chiar dacă știe încă să scrie, să citească, uneori chiar și meseria și-o poate aminti. Dar, dacă îți uiți numele, părinții, partenerul de viață, ce satisfacție poți avea doar amintindu-ti meseria?"Cine uită trecutul, nu va avea parte nici de viitor " iată trista constatare.
La nivelul unui popor, care nu-și cunoaște istoria sau o ignoră deliberat, va avea ocazia tristă de a-i repeta erorile tragice: războaie, răscoale, perioade de faliment.
Dar la nivel spiritual? Daca uiți minunile Domnului din viata ta si cum te-a scos din mocirla păcatului, ai un risc maxim să recazi în păcatele și rătăcirile trecutului. Deci, să istorisim minunile și victoriile Domnului în viața noastră, așa nu vom uita niciodată minunile Domnului!