Intotdeauna mi s-a parut ingrozitoare situatia cand cineva, din cauza unei traume sau a unei boli, devine amnezic: isi uita tot trecutul, familia, uneori chiar identitatea. Atunci experimenteaza o tristete, o dezradacinare, o confuzie lesne de inteles, chiar daca stie inca sa scrie, sa citeasca, uneori chiar si meseria. Dar, daca iti uiti numele, parintii, partenerul de viata, ce satisfactie poti avea doar amintindu-ti meseria?"Cine uita trecutul, nu va avea parte nici de viitor "-iata trista constatare.
La nivelul unui popor, care nu-si cunoastec istoria sau o ignora deliberat, va avea ocazia trista de a-i repeta erorile tragice: razboaie, rascoale, perioade de faliment.
Dar la nivel spiritual? Daca uiti minunile Domnului din viata ta si cum te-a scos din mocirla pacatului, ai un risc maxim sa recazi in pacatele si ratacirile trecutului. Deci, sa istorisim minunile si victoriile Domnului in viata noastra, asa nu vom uita niciodata minunile Domnului!