Lumina ascunsă în întuneric

Există perioade în viața duhovnicească în care totul pare să se închidă. Rugăciunea nu-ți mai spune nimic, gândurile se risipesc, iar sufletul pare neputincios. Este o stare neplăcută, dar nu e un semn că ai pierdut legătura cu Dumnezeu. Mulți oameni trec prin astfel de momente, iar sensul lor nu este pedepsirea, ci întărirea.

În întuneric înveți ceva ce nu poți învăța atunci când totul merge bine: că apropierea de Dumnezeu nu se măsoară prin ce simți. Simțirile vin și pleacă, dar credința adevărată stă în hotărârea de a rămâne lângă Dumnezeu chiar atunci când nu simți nimic. E o lecție simplă, dar foarte importantă.

Când te afli într-o astfel de perioadă, nu încerca să forțezi lucrurile. Nu te aștepta la inspirație sau la stări speciale. Ține-te de lucrurile mici, dar constant: o rugăciune scurtă, spusă fără grabă; câteva versete citite zilnic; un moment în care să-I spui lui Dumnezeu pe scurt ce ai pe suflet, chiar dacă nu simți vreo schimbare. Aparent pare puțin, dar tocmai în această rânduială simplă sufletul începe să se liniștească.

Întunericul are și un rost practic: te smerește. Îți amintește că nu tu conduci lucrarea lăuntrică. Când lucrurile merg ușor, avem impresia că suntem puternici. Când vine uscăciunea, ne dăm seama că ne sprijinim pe Dumnezeu, nu pe noi. Această smerenie deschide ușa către o credință mai matură și mai stabilă.

Nu te teme dacă nu vezi rezultate. Lucrurile lăuntrice cresc încet. De multe ori nu simți nimic zile, poate săptămâni, și totuși, la un moment dat, observi că înăuntrul tău e ceva mai multă pace sau mai puțină încordare. Asta e lumina lui Dumnezeu. Nu a venit brusc, nu a strălucit, dar a lucrat tot timpul, chiar când nu băgai de seamă.

De aceea, când treci prin întuneric, nu te grăbi să tragi concluzii. Nu te condamna și nu te compara cu alții. Stai aproape de Dumnezeu cu pași mici și constanți. El vede efortul tău, oricât de nesemnificativ ți-ar părea. Iar lumina, chiar dacă e ascunsă, rămâne prezentă. La vremea potrivită, o vei simți din nou — nu ca o emoție trecătoare, ci ca o liniște mai adâncă decât înainte.
Diana G. U.