Invidia adoarme

Din păcate, această stare există și pe calea credinței. Sunt oameni care cred că se înalță, dar ajung să coboare foarte adânc. Invidia nu ridică pe nimeni, ci lucrează în tăcere, până slăbește sufletul.

Am avut harul să întâlnesc oameni și „oameni”. Toți sunt diferiți, ca stelele. Fiecare are drumul lui și chemarea lui. În slujire, nimeni nu este pus la întâmplare. Fiecare primește o încredințare, după voia lui Dumnezeu.

Totuși, de multe ori, în jurul celui chemat se ridică potrivnici. Nu pentru că greșește, ci pentru că este văzut. Invidia se naște ușor atunci când nu este înțeleasă lupta din spatele darului.

Am trăit aceste clipe. Cineva mi-a spus odată:
— „Ce mult aș vrea să am darul tău.”
I-am răspuns simplu, tot cu o întrebare:
— „Dar luptele mele?”

Răspunsul nu a mai venit. Negarea se vedea în ochi. Mulți își doresc darurile, dar nu și luptele. Văd rezultatul, dar nu drumul. Știu că luptele există, dar nu vor să treacă prin ele.

Trăim vremuri ciudate, în care este lovită mâna care se întinde cu ajutor. Bunătatea este interpretată greșit, iar slujirea ajunge uneori judecată. Cu toate acestea, fiecare experiență devine o lecție și, pentru mine, o treaptă mai sus.

Cel mai dureros este că, în urma acestor încercări, rămân goluri. Goluri lăsate de oameni care pleacă, se îndepărtează sau rănesc. Dar aceste goluri au și un rost: te împing mai aproape de Dumnezeu.

Aceasta este lucrarea Lui. El dezlipește sufletul de oameni, chiar dacă inima rămâne rănită. Dumnezeu nu face niciodată o rană fără să pregătească vindecarea. Nu lasă o vale fără ieșire și nu îngăduie o durere fără un scop.

Uneori, El permite astfel de situații exact atunci când ne îndepărtăm de El, ca să ne întoarcem din nou cu fața spre cer.

Dacă simți că oamenii se întorc împotriva ta sau împotriva lucrării pe care o faci, să ai pace. Dumnezeu este de partea ta. Cine rămâne lângă El nu va fi dat de rușine.

Îmi povestea un pastor că, la începutul slujirii sale, mulți spuneau:
— „Câte predici o să țină? Zece? Douăzeci? Patruzeci?”
Au trecut peste patruzeci de ani și predicile nu s-au mai trminat.

Omul cuprins de invidie este măcinat pe dinăuntru. Invidia nu lovește pe celălalt mai întâi, ci pe cel care o poartă. Este ca o boală care, dacă nu este scoasă la lumină, roade încet, o lepră spirituală.

Omul invidios nu își găsește niciodată locul. Trăiește neliniștit, mereu comparându-se. Nu își găsește pacea, pentru că Dumnezeu dă cu mână largă altora, iar el rămâne doar un privitor.

Pentru cel care invidiază: invidia este somnul morții. Îți adoarme sufletul, îți oprește creșterea și te ține pe loc. Nu te lasă să vezi ce ți-a dat Dumnezeu ție, pentru că ești prea ocupat să privești la alții. Trezirea vine doar atunci când invidia este recunoscută și lăsată la picioarele lui Dumnezeu.

Dacă ești invidiat pentru ceea ce faci, roagă-te. Roagă-te ca Dumnezeu să coboare cu milă peste cei care nu pot vedea clar. Mila Lui aduce iertare, iar iertarea aduce liniște.
Diana G. U.