Peste loviturile oamenilor

Sunt răni pe care nu le vede nimeni, răni care nu sângerează pe dinafară, dar care ard înăuntru zi și noapte. Răni făcute de oameni în care ai avut încredere. Răni venite de la cei la care nu te-ai fi așteptat niciodată. Uneori te rănesc cu vorbe, alteori cu tăceri, alteori cu fapte sau cu priviri care te dau la o parte. Și durerea aceasta se așază în suflet mai adânc decât orice lovitură trupească.
Și eu am trecut prin astfel de lovituri. M-au durut mai mult decât am spus. Am plâns fără să știe nimeni. Au fost seri în care mi s-a părut că nu mai am putere să duc încă o zi. Am simțit rușinea judecăților nedrepte, usturimea trădării, greutatea respingerii. Nu e ușor să mergi înainte când te simți lovită tocmai de cei pentru care ai deschis inima. Nu e ușor să zâmbești când în tine ceva e zdrobit.
A fost o durere adâncă — nu doar o supărare. O rană care mă făcea să mă simt nevăzută, neînțeleasă, fără apărare. Mă întrebam de ce îngăduie Dumnezeu asemenea lucruri. Mă întrebam unde este El când te lovește nedreptatea. Mă întrebam de ce nu se schimbă oamenii.
Și Domnul mi-a arătat ceva: El a văzut fiecare rană. Nicio lacrimă nu a căzut fără ca El să o știe. Nu a trecut nepăsător pe lângă durerea mea. Dar El nu m-a chemat să rămân acolo, în mijlocul loviturilor. Dumnezeu nu mă obligă să stau lângă oameni care îmi strivesc sufletul. El nu cere să păstrez relații care mă trag în jos, care îmi închid gura, care îmi îngreunează inima.
Am înțeles că îndepărtarea nu este lipsă de dragoste. Este protecția lui Dumnezeu. Este vindecarea Lui. Este modul în care îți arată că valorezi mai mult decât felul în care te-au tratat oamenii. M-am îndepărtat de acei oameni nu ca să fug, ci ca să pot respira. Ca să pot vindeca ceea ce ei au rănit. Ca să pot lăsa pe Dumnezeu să repare ceea ce ei au rupt. Dumnezeu nu cere să te întorci acolo unde ai fost zdrobit. El vrea să mergi înainte, să te ridici, să refaci ceea ce alții au încercat să frângă. Loviturile oamenilor m-au doborât pentru o vreme, dar nu m-au distrus. Dumnezeu m-a pus iar pe picioare. M-a întărit, m-a mângâiat și a pus pace peste locuri unde a fost doar durere. Și astăzi pot spune cu toată inima: Dumnezeu m-a dus peste loviturile oamenilor, nu sub ele. Ei m-au rănit — dar Dumnezeu m-a vindecat. Ei m-au respins — dar Dumnezeu m-a primit.
Ei m-au trântit la pământ – dar Dumnezeu m-a ridicat.
Și tot El mă ține astăzi, tot El îmi dă putere să merg mai departe, tot El îmi umple golurile lăsate de oameni.
Durerea prin care am trecut a fost reală, adâncă, grea. Dar vindecarea Lui este și mai adâncă. Și mai puternică. Și mai frumoasă. Dumnezeu m-a dus peste toate, și poate să te ducă și pe tine.
Diana G. U.