Odihna din inima furtunii

Știu că uneori viața lovește mai puternic decât te aștepți. Uneori parcă nu ai timp să respiri între o lovitură și alta. Poate ai simțit și tu cum te ridici puțin și imediat vine un alt val care te dărâmă. Și eu am trecut de multe ori prin furtună. Am simțit întunericul, am simțit nedreptatea oamenilor și greutatea vorbelor lor. Am simțit și singurătatea aceea rece, când îți vine să spui: Nu mă vede nimeni, nu mă înțelege nimeni.
Dar vreau să-ți spun ce am învățat tocmai acolo, în mijlocul furtunii: Dumnezeu nu vine doar când totul s-a liniștit. El vine chiar atunci când pare că totul scapă de sub control. El nu așteaptă să fii puternic, ci vine în momentul în care ești cel mai slab. Acolo, în mijlocul valurilor care te trag în jos, El pune în suflet o liniște care nu are nicio explicație omenească.
Eu am simțit odihna aceea. Nu după ce s-au rezolvat lucrurile, ci când totul era încă în aer. Nu după ce oamenii au încetat să mă rănească, ci chiar în timp ce mă răneau. E pacea care nu vine din minte, ci din prezența Lui. O pace care spune: „Eu sunt aici. Nu ești singur. Te țin. Nu te voi lăsa.”
Când oamenii te atacă, îți spun vorbe grele sau nu te înțeleg, ai tendința să te închizi, să te îndoiești de tine sau să te lași doborât. Și eu am trecut prin asta. Am lăsat uneori cuvintele lor să-mi apese inima mai mult decât era cazul. Dar am învățat că nu merită să lași pacea ta în mâinile celor care nu știu prin ce treci.
Când Dumnezeu este aproape, atacurile oamenilor nu te mai pot răni. Da, dor, rănesc, lasă urme — dar nu îți fură identitatea. Nu îți fură speranța. Nu îți fură drumul.
Și chiar dacă furtuna durează mai mult decât ai crezut, chiar dacă lacrimile curg mai des decât ai vrea, adu-ți aminte că odihna Lui nu se dă celor puternici, ci celor care strigă după El din mijlocul valurilor.

Poate că nu simți acum, dar chiar în clipa asta, Dumnezeu lucrează pentru tine. Poate în tăcere, poate fără să-ți arate totul, dar lucrează. Și odihna pe care ți-o dă nu este una de suprafață, ci una care intră adânc în inimă și o face să stea liniștită în mijlocul furtunii.
Nu te teme. Nu ești uitat.
Nu te rușina de lacrimi — sunt dovada că încă lupți, că încă speri, că încă crezi.
Și să știi, furtuna ta nu este prea mare pentru Dumnezeu.
Dacă El a putut să-mi dea mie pace în momente în care nu vedeam nicio ieșire, cu atât mai mult o poate da și ție. Odihna Lui nu este pentru cei perfecti, ci pentru cei care vin la El cu inima obosită, atacată, rănită.
Și într-o zi, te vei uita în urmă și vei vedea că nu furtuna te-a ținut în picioare, ci Dumnezeu. Și că tocmai în mijlocul valurilor ai primit cea mai adâncă odihnă a vieții tale.
Diana G. U.