1. Cu câtă liniște și pace,
Isuse, crucea Ți-ai purtat
Și ce iubire fără margini
La toți vrăjmașii ai arătat!
Cu câtă largă dărnicie
Iubirea Ta le-ai împărțit,
Căci cugetând, adânc la toate,
Până-n străfund sunt copleșit.

2. Cât de puternic în tăcere
Ai fost atunci când Te-ntrebau,
Când cu batjocuri ne-ntânlite,
Ființa-ntreagă Ți-o umpleau!
Cu ce răbdare uimitoare
Întregul chin l-ai suferit,
Căci azi, când mă gândesc, Isuse
Până-n străfund sunt copleșit.

3. Ce adâncimi de umilință
Ai trebuit Tu să cobori
Ce arzătoare stări trăit-ai
Ce zguduiri și ce fiori!
Ce singur ai rămas în toate
Și totuși cât de liniștit,
Căci cugetând cu mintea-mi slabă,
Până-n străfund sunt copleșit!

4. Ce plin și-amar Ți-a fost paharul
Ce fără murmur l-ai băut!
Ce crud-a fost cărarea morții,
Pe care lin Tu ai trecut!
Și toate pentru mine, Doamne,
Le-ai îndurat și le-ai primit,
Ca eu să fiu, pe veșnicie,
Deplin iertat și mântuit.

5. O, slavă, slavă, slavă Tie
Ți-aduc Isuse, necurmat,
Căci Tu, c-un, preț așa de mare,
Pe mine m-ai răscumpărat!
Mi-aștern făptura mea întreagă
Cu umilință-n Fața Ta;
Păstreazo-n Tine pân-la capăt!
Mai mult de-atât nu am ce-Ți da!

I: Cântările Harului, volumul 2, cântarea 78.