1. Braţe tari ca ale Tale,
Dumnezeul meu Preasfânt,
Nu sunt nicăieri asemeni,
Nici în cer nici pe pământ.
Ele-mi ţin fiinţa-ntreagă,
Mai statornicită-n har,
De nu poate să mi-o smulgă,
/: Duh vrăjmaş şi vânt hoinar. :/

2. Ochi pătrunzători de taine,
Ca ai Tăi, nu sunt nicicând,
Ei cunosc adâncul vieţii,
Și izvoru-oricărui gând.
Sub lumina lor cea blândă,
Mă păstrezi neîncetat,
De nu poate să mă smulgă,
/: Șarpele înveninat. :/

3. Inimă mai iubitoare,
Ca a Ta, o, unde-ar fi?
Simţul, clocotu-i nu-i prinde,
Mintea nu-l poate gândi.
Cu încredere adâncă,
Capu-l plec pe pieptul Tău...
De aicea nu mă smulge,
/: Nici ce-i bine, nici ce-i rău. :/

4. Glas duios şi mai puternic,
Și de adevăr mai plin,
Ca al Tău, nu-i nici acuma,
Nici în vecii care vin.
El aduce mângâiere,
Vieţii mele, pe orice drum,
De nu poate să mi-o smulgă,
/: Încercările de-acum. :/

5. Faţă mai strălucitoare,
Ca a Ta, Stăpân Ceresc,
Bunatate mai întreagă
Unde oare să găsesc?
M-alipesc de Tine-n totul,
Tu eşti Adăpostul meu,
Slavă, slavă, slavă Ție,
/: Veşnicule Dumnezeu! :/

I: Cântarea Harului, volumul 2, cântarea 170.