1. Să nu merg după un străin,
Doamne, niciodată!
Chiar de-aş fi silit prin chin,
Ori pe-un drum cu flori de crin,
Să nu merg după-un străin,
Ci să calc deplin, deplin,
Urma Ta curată!

2. Să-nţeleg chemarea Ta,
Pururea prin lume!
Zilnic să pot asculta
Şi să nu m-abat din ea;
Să-nţeleg chemarea Ta,
Ca să-ți pot mereu nălţa,
Doamne, sfântul Nume!

3. Să n-aduc, pe-altarul sfânt,
Foc străin de Tine,
Ci aprins de-al Tău Cuvânt,
Vreau să ard cu tot ce sunt,
Să n-aduc pe-Altarul sfânt,
Un amestec de pământ,
Ci sfinţit, pe Tine!

4. Doamne, să mă-ncred deplin,
În cereasca-Ţi Mână,
Mă păzeşte de străin,
Ochii-n ochii Tăi să-i ţin,
Paşii-mi calce mai senin
Şi pe drumul Tău divin,
Pururi să rămână!

I: Cântările Harului, volumul 1, cântarea 129.