I: Mi major

1. Sunt un copil sărman, uitat de lume,
Şi pribegesc hoinar pe-acest pământ,
În căutarea unei lumi mai bune
Pe care-aş vrea s-o aflu mai curând.

R1: /: Sunt călător şi n-am nimic pe lume;
Bucuriile toate mi se frâng.
De-s amărât, nimeni nimic nu-mi spune
Şi nimănui nu-i pasă că eu plâng. :/

2. De-atâtea ori, aştept o-ncurajare
Să-mi îndulceasc-amarul de pelin
Şi-n sufletul pribeag să îmi strecoare
O bucurie în eternul chin.

R2: /: De-atâtea ori sunt singur, n-am pe nimeni
Şi n-are cin' să-mi vină-n ajutor;
N-aud nicăieri o vorbă bună,
Să-mi răcorească pieptul plin de dor. :/

3. Îmi plânge sufletul, în vâlvătaie,
Inima care răni a primit,
În lupta grea, în aprigă bătaie
În care, deseori, căzui lovit!...

R3: /: Dar ţara mea o văd, în depărtare,
Şi-adeseori, deşi mă simt învins,
Mă scol din nou şi-alerg tot într-acolo,
Căci ţara mea-i eternul paradis. :/

4. Dar ţara mea e sus de tot, în zare,
Iar aici jos săgeţile mă-mpung
Şi-adeseori mă clatin pe picioare
Şi-mi pare că acolo n-am s-ajung.

R4: /: Dar, chiar de-ar fi să cad în nesimţire,
Va apărea lângă mine Isus
Şi m-a întreba-n susur blând şi subţire:
„Ce faci tu, frate? N-ai vrea să vii sus?" :/

5. Mă voi scula atunci, plin de putere,
Şi voi zbura-mpreună cu Isus;
Cu El de mână, m-oi plimba pe stele,
În ţara de cleştar, acolo sus.

6. Acolo, fericirea s-a aşterne;
Nu vor mai fi dureri pe-al ţării şes.
Ultima lacrimă ce-o am pe gene
Şi-obrazul tot de plâns îmi va fi şters.

R5: /: Şi-orice jignire, suferinţă, răni
Vor fi uitate - parcă n-ar fi fost -
Căci Dumnezeu va-mpărăţi cu slavă
Şi, lângă El, voi fi la adăpost. :/