O stea pe cer
Autor: Ilie Belciu  |  Album: Ferestre spre har  |  Tematica: Colinde
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 13/04/2026
    12345678910 0/10 X
1 / 1
1. O stea pe cer în răsărit se-arată,
Speranță-n vremuri triste și nevoi,
Vestindu-ne iubirea unui Tată
Ce și-a dat Fiul jertfă pentru noi!

R: /:Aleluia, S-a născut Isus!
Pacea Lui cea minunată din cer ne-a adus,
Să domnească bucuria-n inimi ne-ncetat,
Că din Cer la noi veni al Păcii Împărat! :/

2. Un cânt frumos de laudă și-nchinare
Îl cântă lin un cor venit de sus,
La Betleem în strai de sărbătoare
Să-I cânte laude Pruncului Isus.

R2: /:Aleluia, cântec minunat,
Cântă sfinții-n sărbătoare "un Fiu ni s-a dat"
Cei ce-I vor deschide ușa în dar vor primi
Pacea ce aduce-n suflet numai bucurii! :/

3. Chiar dacă ești lovit de suferință
Și întristarea vieții te-a răpus,
Îngenunchează astăzi cu credință
La ieslea umilinței lui Isus!

R3: /:Aleluia, har măreț și sfânt,
Să cunoști astăzi întruparea Sfântului Cuvânt,
Și în sfântă sărbătoare să rămâi mereu,
Cu Isus născut în ieslea sufletului tău. :/


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 28
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni