1. Când cineva cade, în groapă, în vale;
El, mâna îi întinde, și îi dă ajutor!
Din nou, îl ridică, și îl pune pe cale...
Căci Domnul e bun și e îndurător!

R: Domnul nu rupe, o trestie frântă...
Și nici nu va stinge, un muc fumegând!
De cumva găsește, o lacrimă sfântă;
Și un pic de credință, în suflet, arzând!

2. Când cineva cade, și, are căință;
Și plânge ca Petru, când, s' a lepădat!
Chiar dacă nu poate, dar, are dorință;
El, poate să fie, din nou... ridicat!

3. Când, cineva, este mereu apăsat...
De faptele rele, ce, le' a săvârșit!
El, poate să fie, de Domnul, iertat...
Doar dacă se întoarce, și le' a părăsit!

4. Când cineva cade... și iar, se ridică;
Să nu se mai ducă, din nou, în păcat!
Ca David să strige, și, mereu să zică:
"O, ține' mă, Doamne, pe drumul curat!"

5. Când cineva cade, prin alunecare...
Și, fără voință, se duce, în jos!
Mai este speranță! Mai este iertare;
De Mijlocitorul, cel bun și milos!

6. Dar, dacă un suflet, atras de dorință;
Se duce cu voia... și cade mereu!
Întoarcerea lui... este cu neputinţă;
Căci, el, a căzut... jos, foarte rău!