1. Dimineața, iar te văd când se-arată zorii
Când e cerul iar senin și plecat-au norii.
După-o noapte cu amar și adânci suspine,
Iar te văd Isuse drag cum privești la mine.

R: Tu ești tot ce mi am dorit jos printre suspine
Când goneam nefericiți spre un alt mai bine!
Tu Isuse, soare sfânt, tu-mi ești tot avutul
Și-n necaz și-n bucurii ca tine nu-i altul!

2. După bezna care-a fost, iarăși văd seninul
Cum se așează c-altă dat’ aducând alinul
Și privesc în depărtări, soarele iubirii,
Revărsându-și minunat raza fericirii.

3. După plânsul cel amar jos în valea morții,
Văd acum cerul cu har, roua dimineții;
După tot ce-a fost cândva rane și durere,
Îți simțesc Isuse drag dulcea mângâiere.