Spre Tine mă întoarce
credinţa ne-ncetat...
Iar duhul meu, Isuse,
de Tine-i luminat.
Tu eşti Izvorul vieţii
/: de-a pururea curat! :/
Din Tine, prin nădejde,
Isuse, mă hrănesc,
Cuvântul, rugăciunea
și fraţii mă-ntăresc.
Acestea-mi dau puterea,
/: prin harul Tău ceresc! :/
Iar dragostea de Tine
mă face să lucrez,
s-alerg, s-ajut, să dărui,
să cânt și să veghez.
Prin mine, Tu Isuse,
/: mai cald să luminezi! :/
Spre Tine mi se-ntoarce,
fiinţa mea oricând...
Prin Tine, părtăşia
cu Dumnezeu având.
Simt toată fericirea
/: în inimă și-n gând! :/