1. O voce mi-a vorbit cândva în noapte,
Un glas ceresc venind din necuprins,
Ca al izvoarelor suave șoapte
Și-un dor nespus în suflet mi-a aprins.
Am înțeles atuncea cine este
Și-nfiorat și temător am spus:
"Eu Te ascult supus, iar Tu vorbește
Și-n slujba Ta trimite-mă, Isus!"

R: Miros de cer să răspândesc,
Parfum de pace și iubire,
Să dreg spărturi și să zidesc,
S-aduc pe mulți la mântuire.

2. Tu inima mi-ai aplecat, Isuse,
Spre cel lipsit și fără ajutor,
Spre-acel care speranța o pierduse
Și parcă nu mai are viitor.
Nu m-ai trimis la cei cu vază-n lume,
Nici la acei de toate-ndestulați,
Ci ai dorit să merg în al Tău Nume
În casa celor mici și ne-nsemnați.

3. Aceeași voce încă mă conduce
Acolo unde El este chemat,
Să spun oricui de jertfa-I de pe cruce
Și despre Harul Său cel minunat.
Voi merge pân’ la capăt cu credință,
Chiar de voi fi-mproșcat și cu noroi;
Cu El avea-voi sigur biruință
Și grija-mi va purta El în nevoi.