1. Spunea Isaia odată prin Duhul,
Că nu ai nimic la-nfățișare plăcut
Doar brazdele iubirii îți acoperă trupul
De câini, din iubire, Ți-ai lăsat chipul rupt
Tu Mielul tăcut.

B: Și totuși profeții în laude Îl strigă
Că nu-i om mai vrednic, mai sfânt, mai frumos
Că nu e în lume vreo pană de-aripă
Să-Ți semene Ție rănite Hristos!

R: Mi-e fața întoarsă când chipu-Ți zăresc
Și duhul din mine mă face să plâng
Să strig printre lacrimi, să-ți spun: Te iubesc!
Că nu mai e altul ca Tine
În cer și pe pământ!

2. Spunea Isaia odată prin Duhul,
Că nu atragi privirea când ești văzut,
Și mulți n-ar privi spre Tine vreodată
Când Te văd pe cruce de lacrimi umplut
Pe Tine Mielul tăcut!

3. Rănile acelea și eu le-aș dori
În inima mea adânc să le port
Să strige ologii, cei ce m-ar privi
În el strălucește: Hristos Savaot!
În mine, Cerul tot...

O: 1 B R 2 B R 3 B R