1. Ca Neemia de-altădată întristat pân' la pământ
Întrebat sunt de-mpăratul de ce-am lacrimi, de ce plâng?
"Nu-s bolnav, dar doare totul când cetățile-Ți privesc.
Ah Stăpâne, Tu vezi focul ce zidirile-Ți zdrobesc...

R1: Lasă-mă să merg în locul unde-s pietre și dureri.
Lasă-mă s-alin povara sfâșierilor de ieri…
Să rămână de rușine toți aceia ce privesc.
Ei ce-n haina dăruirii /: niciodat' nu se umilesc. :/

2. Vreau să dreg astăzi zidirea, să ridic întărituri.
Vreau ca mâine mângâierea să răsară din frânturi!
Să m-așez în locul rece, între fiare și ostași
Niciun demon să nu plece înspre-ai Cerului urmași!

R2: Sabia-ntr-o mân-o țin, și mistria în cealaltă.
Vreau zidirea ruinării din adâncuri să se vadă!
Să rămână de rușine toți aceia ce nu cred.
Ei să vadă în pustie /: uscăciuni cum înfloresc. :/

3. Piedici multe văd în calea ridicării de palat,
Căci și azi îmi stau 'nainte duhuri de-a lui Sanbalat.
Nu mă tem, privesc spre glorii, văd un Sfânt Corăbier!
El m-ajută ca zidirea s-o înalț până la Cer!

R3: /:E o vreme de restriște, greutăți și de obezi.
Dar, în numele lui Isus, Tată, să mă prelucrezi!
Și de-ar fi să fiu eu zidul înălțat din scânteieri
Vreau să-Ți fiu tot mai aproape, /: mai mult astăzi decât ieri! ://