Geneza 23:6 „Ascultă-ne, domnule! Tu eşti ca un domnitor al lui Dumnezeu în mijlocul nostru; îngroapă-ţi moarta în cel mai bun din mormintele noastre! Niciunul din noi nu te va opri să-ţi îngropi moarta în mormântul lui.”
Strofă 1
Doamne, cum mă văd pe mine semenii din jurul meu? Ca un domnitor cu Tine, sau robit de-al lumii greu?
Refren
Să domnesc, să domnesc peste mine, peste tot ce-i firesc să domnesc, mărturie să fiu pentru Tine, Dumnezeu, Tatăl meu Cel Ceresc!
Strofă 2
Cum îmi văd credinţa sfântă şi pe calea Ta cum sunt? C-o umblare ce se-avântă înspre cer, sau spre pământ?
Strofă 3
Ce pot spune ei de viaţa, care zilnic o trăiesc? Se mai vede-n ea din ceața și frământul cel lumesc?
Strofă 4
Cei ce Ţi-au primit tot harul, vor domni - aşa ne-ai spus. (Rom. 5:17) Doamne, pune-n mine darul să fiu domn și-aici şi Sus!

1 / 1▲
1. Doamne, cum mă văd pe mine
semenii din jurul meu?
Ca un domnitor cu Tine,
sau robit de-al lumii greu?
R: Să domnesc, să domnesc peste mine,
peste tot ce-i firesc să domnesc,
mărturie să fiu pentru Tine,
Dumnezeu, Tatăl meu Cel Ceresc!
2. Cum îmi văd credinţa sfântă
şi pe calea Ta cum sunt?
C-o umblare ce se-avântă
înspre cer, sau spre pământ?
3. Ce pot spune ei de viaţa,
care zilnic o trăiesc?
Se mai vede-n ea din ceața
și frământul cel lumesc?
4. Cei ce Ţi-au primit tot harul,
vor domni - aşa ne-ai spus. (Rom. 5:17)
Doamne, pune-n mine darul
să fiu domn și-aici şi Sus!