S-au năpustit spre mine negre gânduri,
ca nişte oşti sălbatice din iad,
/: și beznă poartă lungile lor rânduri,
ce-mi înfăşoară duhul ca să cad! :/
Mă vor trântit, gemând, în ţărna rece,
acoperit în deznădejde grea,
/: să nu mai văd în jur ce se petrece,
cu ochi legaţi îmi vor credinţa mea! :/
Dar simt, Isuse, mâna Ta cea bună
cum mă cuprinde și mă ia de jos,
/: şi văd că iarăși suntem împreună
în raiul păcii sfinte, luminos. :/
Tu nu mă lași strivit de negre gânduri,
ci gândul Tău mi-l torni în duh mereu,
/: din el se nasc apoi senine rânduri
de oști cerești cu chip de Dumnezeu! :/