1. Cât de sărac îmi e cuvântul,
să-ncapă-n el Cuvântul sfânt!
Dar, Doamne, fă să sufle vântul
cu Duhul Tău spre-al meu pământ.
Să mi-l prefacă-n cer și soare,
prin mine Tu să biruieşti,
și adevăru-n sărbătoare
să mă îmbrace - cum doreşti.

2. Ce mărginită-mi e fiinţa,
să-ncapi Tu-n ea, Cel Necuprins!
Dar, Doamne, crește-mi Tu credinţa,
şi-atunci Te laşi întreg cuprins.
Să mă ridici pe culmi divine,
spre slava Ta, spre-al Tău folos,
să poţi s-aduni oricând, prin mine,
pe-ai Tăi din stările de jos.

3. Știu, Doamne, nu făptura-mi mică,
ci harul Tău cel mare-n ea,
ce-o stăpânește, și-o ridică,
o face tare-n lupta grea.
Îţi mulţumesc de starea sfântă
în care Tu m-ai așezat!
Iubirea mea în veci Îţi cântă:
Fii lăuadat, fii lăudat!

I: Cântările Harului, volumul 9, cântarea 229