1. Ce lumină neumbrită
te-nsoţeşte ne-ncetat,
când pe calea preasfinţită
tu păşeşti cu-adevărat!
Dar ce noapte-ntunecoasă
te cuprinde-atuncea când
mergi pe-o cale păcătoasă
și în faptă și în gând!

2. Ce netulburată pace
stăpânește duhul tău,
când Hristos din tine-Și face
Templu pentru Duhul Său!
Dar ce neagră vijelie
clocoteşte-n viața ta,
când păcatul te îmbie
și-i asculţi chemarea sa!

3. Ce adâncă fericire,
prin credință, tu trăieşti,
de te-ai dat în stăpânire
Domnului, ca să-I slujești!
Dar ce chinuită stare
arde-n pieptul tău supus
patimii în grea vâltoare,
și de focul ei răpus!

C: Ce lumină neumbrită
te-nsoțeşte ne-ncetat,
când pe calea preasfințită
tu păşeşti cu-adevărat!

I: Cântările Harului, volumul 9, cântarea 275