1. La bunătatea Ta alerg,
Cerescule Părinte,
căci o ispită-n carnea mea
și-a-nfipt al morții dinte.
Dar rana care mi-a lăsat,
Tu poți s-o vindeci iară,
și iar să-mi reaprinzi deplin
a duhului meu pară.

2. La bunătatea Ta mi-ndrept
întreaga mea ființă,
căci numai ea îmi poate da
îndemn spre pocăință.
Ea mi-ntărește-ai mei genunchi
și inima mi-o pune
în orice timp și-n orice Ioc
în stări de rugăciune.

3. La bunătatea Ta revin
când totul beznă-mi pare,
ea-mi reînvie noi puteri
să merg pe-a Ta cărare.
Slăvit fii Tu, în veci slăvit,
Cerescule Părinte,
prin bunătatea Ta mereu
eu pot s-alerg-nainte.

I: Cântările Harului, volumul 6, cântarea 281.