1. Prin arșița pustiei, în vechime,
poporul slavei, din robie scos,
trecea lovit de-a soarelui asprime.

B1: Și cum striga spre cer acea mulțime,
în calea ei ieși misterios
o stâncă și-un izvor pe-o înălțime.
Și stânca din pustiu era Hristos.
/: era Hristos. :/x3

R: /:Stânca vieții e Hristos :/
slavă Lui, o, slavă Lui!
Stânca vieții e Hristos,

2. Trecură secoli. Și-ntr-o primăvară
venea un om sub cerul siniliu,
pe-un măgăruș, spre templu, către seară.

B2: Văzând acum o sete mai amară
un foc ce-ardea în sufletul pustiu,
venea aceeași stâncă milenară
să dea din piept izvorul veșnic viu.
/: Cel veșnic viu :/x3

I: Cântările Harului, volumul 6, cântarea 108.
Autor text: Costache Ioanid