1. Nu-i judecător mai drept
ca iubirea Ta în mine,
ce-mi dă inimii din piept
când cântare, când suspine.

R1: Când cântare - dacă țin
calea Ta neprihănită,
când cel mai amar suspin
dac-ascult la vreo ispită.

2. Când răspund cu pas grăbit,
dragostea-Ți din mine cântă;
când avântul mi-e slăbit,
se-ntristează și frământă.

R2: Când mă duc să mor cu drag,
mă sărută-nflăcărată;
când mă cruț și mă retrag,
mi se-ntoarce rușinată.

3. Când o pun cea mai dintâi,
Îmi străluce ca un soare;
când o uit ori o amâi,
mă sfâșie și mă doare.

R3: Doamne, fă-mi a ei porunci
aspre-n orice căi a mele,
căci ea nu-mi dă miere-atunci
când sunt vrednic de nuiele.

I: Cântările Harului, volumul 6, cântarea 62.
Autor text: Traian Dorz