1. Fericită e Nădejdea care ne-a adus Hristos,
că la moarte nu-i sfârșitul sufletului credincios.
Moartea nu-i sfârșit, ci moartea este doar un prag de-un pas,
peste care noi toți trecem către-al doilea sfânt popas.

2. Că lăcașul nostru veșnic nu-i nici groapa cea de jos
și din ea vom fi odată scoși la glasul lui Hristos.
Marea Zi a Judecății și-nvierii de Apoi,
ne va scoate din morminte pe oricare dintre noi.

3. Numai unde ne vom duce după-al Judecății ceas,
va fi-al nostru-adevăratul și de-a pururea popas.
Acolo rămânem veșnic, veșnic, veșnic, veșnic - stând
cu Hristos ori cu Satana, cum ne-am vrut de pe pământ.

4. Vai, ce moarte disperată are cel fără Hristos,
el își vede-atunci deodată tot trecutul mincinos.
Vede iadul ce-l așteaptă, vede raiul cel pierdut,
cum ar ști acum alege, dar zadarnic, a trecut.

5. Dar ce moarte fericită are cel cu Dumnezeu,
pentru el nimic nu-i groază, nici chinuitor, nici greu.
După el nu vine moartea, după el vine Isus,
ca să-l ia să-l ducă-n locul cel frumos, ce-l are Sus.

6. Fericită e Nădejdea care ne-a adus Hristos,
moartea-i doar un prag ce-l trecem spre Lăcașul luminos,
dincoace e suferința, Dincolo-i un veșnic Rai,
fericit ești, dulce suflet, ce nădejdea asta ai!

I: Cântările Harului, volumul 5, cântarea 363.
Autor text: Traian Dorz.