1. Din suprema contemplare
aș dori la cer să plec,
nici să simt vreo tremurare
pragul sfânt când am să-l trec.

2. Nici cea mai ușoară șoaptă,
să nu-mi tulbure-acel pas,
tot ce-n urma mea așteaptă,
să-nțeleagă c-a rămas.

3. În această adâncire,
în al păcii har suprem,
să nu fie nici privire,
nici îndemn din ce mă tem.

4. Inima să-mi bată-n poartă
la Isus, cu trei tăceri,
după-aceea se despartă
cu un gând senin de ieri.

5. Doamne, cât mi-a fost de-aproape
inima de-acest hotar,
și chiar când era să-mi scape,
dragostea mi-a-întors-o iar.

6. Dar acum când slava toată
m-a luat spre-al ei șuvoi,
n-aș mai vrea să-mi fie dată
nici o-ntoarcere-napoi.

I: Cântările Harului, volumul 5, cântarea 119.
Autor text: Traian Dorz.