Nicolae Moldoveanu V1 V2 V3 V4 V5 V6 [V1] Din suprema contemplare aș dori la cer să plec, nici să simt vreo tremurare pragul sfânt când am să-l trec. [V2] Nici cea mai ușoară șoaptă, să nu-mi tulbure-acel pas, tot ce-n urma mea așteaptă, să-nțeleagă c-a rămas. [V3] În această adâncire, în al păcii har suprem, să nu fie nici privire, nici îndemn din ce mă tem. [V4] Inima să-mi bată-n poartă la Isus, cu trei tăceri, după-aceea se despartă cu un gând senin de ieri. [V5] Doamne, cât mi-a fost de-aproape inima de-acest hotar, și chiar când era să-mi scape, dragostea mi-a-întors-o iar. [V6] Dar acum când slava toată m-a luat spre-al ei șuvoi, n-aș mai vrea să-mi fie dată nici o-ntoarcere-napoi.