1. Când Te-ai plecat spre noi, Isuse,
ai vrut ca să putem spera,
/: că ridicându-ne pe vârfuri,
putem atinge talpa Ta. :/
Isus, Isus, Isus, Isus,
putem atinge talpa Ta.

2. În cea mai îngerească clipă
noi ne-am nălțat abia atât
/: cât Tu în cea mai omenească
spre noi, mai mult ai coborât. :/
Isus, Isus, Isus, Isus,
spre noi mai mult ai coborât.

3. Cu ce-avem mai ceresc în fire
atunci parc-am atins ceva
/: din ceea ce-a putut să fie
mai pământesc în firea Ta. :/
Isus, Isus, Isus, Isus,
mai pământesc în Firea Ta.

4. Dar haru-atingerii slăvite
ne-a străbătut cu-acei fiori,
/: ce ne-au cuprins pe veci în Tine,
făcându-ne nemuritori. :/
Isus, Isus, Isus, Isus,
făcându-ne nemuritori.

5. Minunea Golgotei Divine
s-a-nveșnicit deplin apoi,
/: - un strop înomenit de Tine
ne-a îndumnezeit pe noi. :/
Isus, Isus, Isus, Isus,
ne-a îndumnezeit pe noi.

I: Cântările Harului, volumul 5, cântarea 117.
Autor text: Traian Dorz și Nicolae Moldoveanu.