1. În raiul meu cel dinăuntru
mereu pe Dumnezeu L-ascult,
/: prin dimineți răcoritoare,
umblarea Lui o caut mai mult. :/

2. Printre frumsețile luminii
uimit Îl însoțesc mereu,
/: mai fericit, mai fără teamă
și mai tăcut - pe Dumnezeu. :/

3. Ce fericite-mi cânt-acolo
cântări ce încă n-au cuvânt,
/: ce slab le seamănă acestea
ce și-au primit trupesc veșmânt! :/

4. Ce dulce-i dragostea acolo
și ce curat al ei izvor,
/: și cum se-ntunecă îndată
ce dincoace cu ea cobor! :/

5. Isuse, Raiul nostru dulce
prin care numa-n duh umblăm,
/: deschide-ni-Te-ntotdeauna,
adâncul să ni-l desfătăm. :/

6. Și când prea greu ne este-adesea
venind din slavă spre noroi,
/: ne mângâie că vine clipa
când nu vom mai veni napoi. :/

I: Cântările Harului, volumul 5, cântarea 129.
Autor text: Traian Dorz.